Unele femei hotărăsc: „Pentru mine este importantă alegerea mea, vreau să stau acasă cu copilul” – dar și într-o familie cu mulți copii pe femeie, adeseori, nu o părăsește ideea afirmării sociale, fiindcă această idee își are rădăcini foarte adânci. Nu poți să ștergi cu guma cincisprezece-douăzeci de ani de studii. Dacă femeia nu a intrat cu totul în reconstrucție profundă „fustobaticoasă”, ea ține minte că mai trebuie să aibă și altceva pe lângă familie – dar cel mai des salariul ei abia ajunge pentru bonă și lecțiile la care trebuie dus copilul, și rezultă că este mai avantajos să nu lucreze.

Desigur, sunt multe familii unde femeile sunt pur și simplu nevoite să lucreze – dar noi ținem minte epoca comunistă, în care toți lucrau: și tații, și mamele. Acum, pendulul oscilează în direcția opusă, și bărbatul raționează așa: „Pot să-mi permit ca soția mea să nu meargă la muncă. A nu merge la muncă este un lucru bun.”

Aceasta este o confirmare sui generis a statutului masculin. Pe lângă asta, la noi sistemul instituțiilor de stat pentru preșcolari e foarte incomod. De prea mult bine nu își dă nimeni copilul la grădiniță – și cu atât mai mult la creșă – de stat.

Mamele care stau cu copiii au destul de multe posibilități să se realizeze. Cunosc femei care s-au apucat de fotografie, pedagogie, psihologie, lucru manual, care au deschis proiecte online proprii – adică au început o activitate nouă, care e compatibilă cu îngrijirea copiilor, totodată aducând anumite venituri și o anumită satisfacție. Pentru femeia care de multă vreme nu mai merge la serviciu e important să știe că mai e în stare și de altceva decât să spele și să deretice și în fiecare zi să o ia de la capăt. În acest caz, munca (serviciul) este o relaxare.

O asemenea decizie nu este nicidecum posibilă pentru orice mamă. Se întâmplă ca femeia să nu mai aibă nicio picătură de energie, ori să aibă un copil grav bolnav, ori mai mulți copii mici, născuți unul după altul. Sau poate fi vorba de o femeie care, în principiu, e mai puțin activă, nu toate sunt ca meteoriții. Pur și simplu, constituția proprie nu îi permite nicidecum oricui să îmbine munca și îngrijirea copiilor.

Se mai întâmplă și ca femeia să se cufunde până peste cap în noua profesie, și atunci copiii rămân pe planul al doilea. Mama e acolo, acasă, este freelancer, dar nu o vede nimeni, numai călcâiele i se ițesc din calculator. Nici asta nu e o ieșire.

Dacă femeia decide să „prindă rădăcini” în aranjamentul în care merge la muncă doar soțul, este foarte important să aibă o atitudine echilibrată față de situație, ca să n-o apuce pe calea autochinuirii și a chinuirii soțului, a deprecierii succeselor lui profesionale – căci, dacă femeia are o atitudine negativă față de sine însăși, ea poate începe la fel de bine să-l deprecieze pe singurul care lucrează în familie. Această regulă funcționează în ambele direcții. Este important ca soțul care lucrează să confirme, din partea sa, însemnătatea activității soțului care nu lucrează: „Da, este foarte important ceea ce faci. Da, este o muncă uriașă. Da, asta presupune eforturi zilnice.” Fiindcă de multe ori se acumulează neînțelegerea reciprocă. Bărbatul vine de la birou și zice: „Ce-ai făcut aici toată ziua? Unde-i mâncarea? Și de ce e numai mizerie?”

Câteodată, tații încearcă să fugă de răspundere. Adeseori am auzit de la bărbați: „Mă strădui să vin acasă mai târziu, când toată lumea doarme deja. Suport cu greu dezordinea.” În esență, bărbații trec vremea copilăriei propriilor copii ascunzându-se pe la birou. Acest model, în care mama este „părintele de bază”, iar tata nu-i în stare nici să culce copiii, nici să le dea de mâncare, nici să îi scoată la plimbare, mie îmi e străin. Consider că doar amândoi părinții împreună pot construi o familie bună, armonioasă. 

(Ecaterina Burmistrova, Mihail Burmistrov – Matematica vieții de familie: două viziuni asupra căsniciei fericite, Editura Sophia, 2020, pp. 48-51)

Îți recomandăm și partea I: Familia în care lucrează doar unul dintre soți: particularități și soluții (I)