Astăzi, în unele familii lucrează un singur părinte. Se consideră că e bine când mama stă acasă, cu copilul – dar asta înseamnă și prelungirea perioadei de simbioză dintre mamă și copil, a totalei cufundări a femeii în ocupațiile materne. Din perspectiva unui anumit segment al literaturii ortodoxe, familia în care muncește doar unul dintre soți este modelul de preferat – însă familia în care de-a lungul mai multor ani (cinci, zece, cincisprezece) lucrează doar bărbatul, iar femeia se ocupă cu creșterea copiilor, are nu numai avantaje, ci și probleme specifice. Un an sau doi, femeile încă își mai amintesc bine viața omului care merge la muncă: ce presiuni și ce nuanțe sunt acolo, cum obosești spre seară, cât de tare vrei să pleci în concediu și să nu mai ieși nicăieri în week-end, ce înseamnă relații dificile și tensionate cu șefii și cu subordonații, cum nu mai ai chef să vorbești cu nimeni, fiindcă ai vorbit cu oamenii toată ziua. Pe măsură ce anii trec, la femeia care stă acasă amintirea acestor lucruri se șterge, și câmpul lucrurilor făcute împreună – care și așa e mic în condițiile vieții de la oraș – se restrânge și mai mult.

În familia unde lucrează doar unul dintre soți, dacă această perspectivă este de lungă durată, există riscul formării a două „continente” distincte: pe de o parte tata, pe de alta mama cu copiii. Dacă soții nu vor face eforturi speciale în această privință, cu timpul aceste continente se vor îndepărta tot mai mult unul de celălalt, fiindcă prea diferite sunt viețile și ritmurile soților, care se văd numai dimineața și seara. Acolo unde tata lucrează cu program fix, full time, situația e deosebit de dură. La cei ce au program flexibil ori sunt freelanceri poate fi mai ușor sub acest aspect, în schimb și responsabilitățile sunt mai mari. În general, rezultă că în 95% din timp viețile soților au conținut diferit și ritmuri diferite.

Familia în care lucrează doar unul dintre soți trebuie să ia un anumit complex de măsuri pentru a nu cădea în capcana în care mama e specialistul în gospodărie și copii, iar tata – specialistul în câștigat bani, socializare și toate celelalte. O asemenea delimitare a zonelor de responsabilitate nu sporește nici sentimentul de a fi împreună, nici pe cel al înțelegerii reciproce.

Femeia care stă acasă cu copiii consideră că trebuie să stea în cel mai bun mod posibil. Totuși, ea nu s-a pregătit să devină casnică. Are în spate o facultate sau două, câteodată chiar un doctorat și, poate, ani de muncă fructuoasă. Câteodată, femeia e absolut nepregătită să stea acasă, în schimb e pregătită să se afirme cu multă ambiție în lumea exterioară, și are neapărată nevoie de realizări. Domeniu al realizărilor devin educarea și dezvoltarea copiilor: să mănânce bine, să fie sănătoși, să învețe tot felul de lucruri folositoare. 

Asta, în principiu, nu-i rău, dar întrucât bărbatul este singurul care aduce bani în casă, la femeie apare senzația că ea trebuie să îl despovăreze pe bărbat asumându-și total aceste funcții: să se descurce cât mai bine cu sarcinile legate de educația, studiile și sănătatea copiilor, în plus, la ea pot să apară noi tipuri de complexe. Când femeia, nefiind încă adaptată la maternitate, se află pe de-a-ntregul în cercul pamperși-căruț-plimbări, în ea se acumulează senzația că e un nimeni. Unele fac față, dar mie mi se pare că în general este o mare dificultate. Și, cu cât este mai mare copilul, cu atât e mai periculoasă o asemenea dedicare totală ideii că în familie trebuie să meargă la muncă doar unul dintre soți, deoarece se ajunge câteodată la o imersiune nevrotică în maternitate. Când copiii au mai crescut, nu mai au atâta nevoie de mama.

La femeie apare anxietatea socială: se schimbă foarte rapid piața, apar tehnologii noi. Vremea trece, ea își pierde calificarea, deoarece câțiva ani de pauză reprezintă o „gaură” uriașă în aproape orice profesie.

La bărbat se poate acumula pe nesimțite nemulțumirea – nu merge să se simtă tot timpul doar bancomat. Muncește, muncește, dar recunoștință nu vede întotdeauna – și cu timpul vede tot mai puțină, deoarece, cu cât femeia se îndoiește mai mult de sine, de competența sa, cu atât e mai puțin înclinată spre manifestări de recunoștință.

În viață sunt posibile tot felul de situații, și aici principalul este ca cei doi să se asculte reciproc, să discute, să trateze. Soția a obosit să mai stea acasă cu copiii mici, vrea să lucreze ceva? Soțul nu trebuie să respingă această cerință a ei, ci să recunoască faptul că ordinea anterioară a lucrurilor trebuie schimbată. Sau, dimpotrivă, soțul a obosit – la serviciu nu are perspective, vrea să-și găsească altceva de muncit. Poate că acest lucru se face simțit la nivelul vieții familiale. Soția și familia trebuie să se împace cu situația, fiindcă nu va fi bine dacă această necesitate a bărbatului va fi pur și simplu ignorată.

(Ecaterina Burmistrova, Mihail Burmistrov – Matematica vieții de familie: două viziuni asupra căsniciei fericite, Editura Sophia, 2020, pp. 45-48)

Îți recomandăm și partea a-II-a: Familia în care lucrează doar unul dintre soți: particularități și soluții (II)