Fumatul în timpul sarcinii – otravă administrată cu inconștiență copilului

Creşterea copiilor

Fumatul în timpul sarcinii – otravă administrată cu inconștiență copilului

    • Fumatul în timpul sarcinii – otravă administrată cu inconștiență copilului
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Când femeia fumează, copilul ei este, metaforic vorbind, zăvorât într-un uter plin cu nicotină. Inima îi bate mai repede; el „tuşeşte”, se înăbuşă din pricina lipsei acute de oxigen şi a otrăvirii cu produşii de descompunere ai nicotinei.

Există dovezi convingătoare cu privire la influenţa negativă a fumatului asupra dezvoltării copilului. Nu degeaba Biserica echivalează fumatul cu o sinucidere lentă sau, cel puţin, cu o tentativă de sinucidere lentă. Faţă de cei din jur, fumătorul devine un ucigaş involuntar. Când femeia gravidă se află într-o încăpere plină cu fum de ţigară, chiar fară să fumeze ea însăşi, prin aerul inspirat chinuie copilul.

Când femeia fumează, copilul ei este, metaforic vorbind, zăvorât într-un uter plin cu nicotină. Inima îi bate mai repede; el „tuşeşte”, se înăbuşă din pricina lipsei acute de oxigen şi a otrăvirii cu produşii de descompunere ai nicotinei.

Rezultatul? Avorturi, întârzierea dezvoltării intrauterine, ruperea prematură a apelor şi dezlipirea prematură a placentei, naşteri premature, naşteri de copii morţi. După datele savanţilor americani, la gravidele care fumează sub un pachet de ţigări pe zi riscul morţii fătului creşte cu 20%, la cele care fumează peste un pachet de ţigări pe zi — cu 30%.

Nu s-a reuşit să se stabilească dacă există o limită inferioară a numărului de ţigări fumate, sub care produsul de concepţie să nu fie supus la risc. În Statele Unite şi în Marea Britanie, o treime dintre nou-născuţii cu greutate scăzută aparţin mamelor fumătoare. Copiii acestora sunt foarte sensibili la boli ale aparatului respirator, inclusiv la cancer. Probabilitatea morţii subite este dublă.

(K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 62-63)