Fapte minunate din „Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev”
Aşa cum din rouă pământul ia umezeală, aşa şi din Sfântul Aşezământ al Pecerskăi, pământul Rusiei s-a umplut de învăţătura sfinţilor. Conform mărturiei cuviosului părinte Nestor, călugării din Mănăstirea Pecerska străluceau cu virtuţile lor în pământul rusesc ca nişte stele luminoase – unii privegheau, alţii erau mari închinători, alţii se lipseau de hrană câte o zi sau două, unii mâncau doar pâine şi apă, alţii buruieni fierte - şi toţi petreceau în iubire.
La Editura Doxologia a apărut lucrarea „Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev”. Traducerea din limba rusă este realizată de părintele profesor Teoctist Caia.
Aşa cum din rouă pământul ia umezeală, aşa şi din Sfântul Aşezământ al Pecerskăi pământul Rusiei s-a umplut de învăţătura sfinţilor.
Conform mărturiei cuviosului părinte Nestor, călugării din Mănăstirea Pecerska străluceau cu virtuţile lor în pământul rusesc ca nişte stele luminoase – unii privegheau, alţii erau mari închinători, alţii se lipseau de hrană câte o zi sau două, unii mâncau doar pâine şi apă, alţii buruieni fierte - şi toţi petreceau în iubire.
De la aceşti monahi învăţăm că bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar mai ales acea cunună prin care oamenii înfrumuseţează pe mireasa Împăratului Ceresc – Biserica lui Hristos - şi, prin aceasta, se învrednicesc de Împărăţia lui Dumnezeu.
Suntem îndemnaţi să sărăcim pentru Hristos pentru a-L dobândi. Pentru a ne mântui sufletul trebuie să nu ne cruţăm trupul, ca să nu se îngreuneze duhul cu patimile. Obosit prim muncă şi prin înfrânare, trupul se smereşte, dar nu secătuieşte. Dumnezeu vrea o inimă curată şi smerită, dar, fără post şi osteneală, nu poate fi aşa. Postul este maica neprihănirii şi a curăţiei.
În prima parte a cărţii se găsesc istorisite vieţile cuvioşilor şi de Dumnezeu purtători părinţii de la Pecerska, scrise de cuviosul părinte Nestor în letopiseţul rusesc, şi, de asemenea, povestirea despre Sfânta, făcătoarea de minuni şi marea Biserică de la Pecerska, scrisă de fericitul Simon, episcop de Vladimir şi Suzdal. Partea a doua cuprinde vieţile sfinţilor cuvioşi şi de Dumnezeu purtători părinţi ai noştri de la Pecerka pe care cuviosul părinte Policarp, fost arhimandrit la Pecerska le-au auzit de la Sfântul Simon, episcop de Vladimir şi Suzdal, şi le-a povestit în scrisoarea sa către fericitul Achindin, arhimadritul de atunci al Pecerskăi. În partea a treia sunt enumerate vieţile cuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri de la Pecerska, spuse de părintele nostru Simon, episcop de Vladimir şi Suzdal. Se aduce o completare la cele trei părţi ale Patericului, în care se găsesc vieţile scriitorilor acestei cărţi; Nestor, Cronicarul Rusiei,, Simon, episcop de Suzal şi Policarp, arhimandritul Pecerskăi; de asemenea, se regăseşte între paginile cărţii povestirea aflării moaştelor Sfintei Iuliania fecioara, minunea ce s-a săvârşit în peşteră de Sfintele Paşti. Se istoriceşte şi despre capetele izvorâtoare de mir; povestire alcătuită de părinţii care s-au nevoit în această Sfântă Mănăstire Pecerska.
Nevoinţele săvârşite de aceşti sfinţi monahi sunt măreţe cu adevărat. S-a scris în această lucrare despre minunile unora, despre nevoinţele altora, despre înfrânarea celorlalţi, despre ascultarea unora şi înaintea vedere a altora. Prin această carte se face auzită, ca întotdeauna să fie cinstită şi lăudată, amintirea celor care iubesc pe Dumnezeu, care, făcându-I pe plac, au fost încununaţi de Dânsul. S-au descris faptele minunate ale celor care sunt vrednici să fie moştenitori ai slavei îngereşti în cer. Au trăit pe pământ o viaţă îngerească, fără să le pese de trup; au privit cu dispreţ cele pământeşti şi le-au socotit gunoi, pentru a-L dobândi pe Hristos. Pe Acesta L-au iubit şi s-au legat cu iubire de Dânsul, şi, I-au încredinţat voinţa, ca să primească de la el îndumnezeirea. Acesta, în schimbul ostenelilor, le-a dăruit pe pământ o răsplată, adică darul facerii de minuni - în cer, însă, i-a preamărit cu slavă negrăită. Cei care au adormit în Domnul în această Mănăstire Pecerska s-au dăruit cu rugăciunea şi fapte plăcute lui Dumnezeu nu din ceasul al unsprezecelea, ci din tinereţile lor şi vieţuind ani îndelungaţi. La adânci bătrâneţi au plecat la Domnul. Nici o zi şi nici o oră nu şi-au schimbat pravila de rugăciune. Ei au fost sădiţi în casa Maicii lui Dumnezeu şi de aceea au înflorit precum palmierii şi s-au înălţat precum cedrii Libanului, ca să ne încurajeze la o caldă sârguinţă, spre a imita viaţa lor virtuoasă, întru slava şi cinstea Atotputernicului şi Atotbunului dătător de daruri îmbelşugate, a lui Hristos Dumnezeul nostru, prin Care trăim şi ne mişcăm şi existăm.
Cartea „Patericul Peşterilor de la Kiev”, traducător părintele profesor Teoctist Caia, poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.
Despre Sfânta Parascheva, altfel
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro