Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului cinsteşte puterea Născătoarei de Dumnezeu de a umbri şi a păstra umanitatea în starea de jertfă şi de înviere în faţa lui Dumnezeu. Demnitatea Maicii Domnului de-a dreapta Tronului Fiului ei şi Dumnezeu înseamnă deopotrivă ocean de iubire pentru umanitate şi imn de slavă adus de om lui Dumnezeu.

Legătura sfântă şi dumnezeiască între Duhul Sfânt şi Maica Domnului Hristos este evidentă în toată istoria mântuirii. Rod al binecuvântării Mângâietorului, Fecioara – Prunca lui Dumnezeu a fost păstrată în stare de curăţie şi sfinţenie de Duhul cel Sfânt pe tot parcursul prunciei şi tinereţii ei. Atunci când Generalul armatelor cereşti, Arhistrategul Gavriil a venit să-i vestească faptul că va naşte pe Dumnezeu, acesta o salută: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har”, arătând intimitatea dumnezeiască între Fecioara sfântă şi Duhul Sfânt. Apoi, atunci când ea a întrebat cum este posibil ca din feciorie înmiresmată să se nască prunc: arhanghelul răspunde: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Toată viaţa ei, Maica iubirii cereşti a lucrat bucuria smerită a Duhului în viaţa ei. Ea a fost cea care la Naşterea în istorie a Bisericii lui Hristos, a primit alături de Apostoli Pogorârea Duhului Sfânt prin care Hrsitos a devenit interior fiecărei persoane umane botezate în numele Preasfintei Treimi. În ceruri, la Tronul Slavei lui Dumnezeu, Maica Domnului vorbeşte necontenit cu Duhul Sfânt, implorându-L să sfinţească şi să vindece durerile lumii. Fiecare lacrimă a oamenilor trece prin ochii cei plini de cer ai Maicii lui Dumnezeu şi ajung la inima Treimii, acolo unde se şterge lacrima de pe toată faţa acestei lumi.

Această legătură sfântă dintre Mângâietorul şi Născătoare de Dumnezeu are efecte mântuitoare în lucrarea Fiului de sfinţire a lumii. Duhul Sfânt este acoperământul creaţiei încă de la Facere: „Duhul Se purta pe deasupra apelor” – încălzind şi dând viaţă apelor, ca o cloşcă umbrind pe puii săi – spune Marele Vasile. Şi Fecioara plânsului mântuitor este acoperământ şi sprijin, umbrire de har şi încălzire prin rugăciune a creaţiei întregi.

Spunem axiomatic: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie” şi această acoperire sfântă se dobândeşte prin privegherea Maicii Domnului asupra Bisericii, aşa cum vedem în sărbătoarea Acoperământului ei.

Duhul Sfânt este Călăuzitorul întregului univers către vocaţia sa harică în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi cine altcineva este Călăuzitoarea, Odighitria, Povăţuitoarea, decât Maica Domnului, care ascultă cu luare aminte cuvintele Duhului şi le poartă în inimi prin rugăciune.

Duhul Sfânt „se roagă în noi cu suspine negrăite” vindecând neputinţa noastră de a privi cerurile iubirii, iar Maica Domnului este rugătoarea cea neîncetată pentru fiecare dintre noi, inima de mamă de la Tronul Treimii, ascultătoarea cu luare aminte a durerilor lumii şi vindecătoarea bolilor.

Duhul Sfânt este numit de Însuşi Hristos, „Mângâietorul” Bisericii, Cercetătorul inimilor (Episkopos) – „Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru numele tău”. Iar Fecioara Sfântă este mângâierea tuturor celor scârbiţi şi înviforaţi.

Duhul Sfânt este Duhul fecioriei roditoare izvorâtoare de har, iar Maica Domnului este purtătoare de lumină veşnică şi Fecioara sfinţeniei dăruitoare.

Aşadar, lucrarea Duhului Sfânt în Biserică şi lucrarea Maicii Domnului se întrepătrund dumnezeieşte şi se împlinesc reciproc. Nimeni nu poate primi Duhul Sfânt dacă nu-L naşte pe Hristos în inima Sa, nimeni nu poate naşte duhovniceşte pe Dumnezeu în inima sa fără lucrarea tainică a Duhului, nimeni nu poate preaslăvi pe Născătoarea de Dumnezeu, fără să fie purtat pe aripile de lumină şi de bucurie ale Duhului Sfânt.  Niciun om nu poate dobândi mireasma sfinţeniei Duhului fără să aibă inimă de mamă, şi nimeni dintre oameni nu poate purta pe Dumnezeu în inimă fără rugăminţile înlăcrimate ale celei ce L-a născut.

Şi aceasta pentru că în inima Mamei sfinte s-au strâns ca într-o albie de cer toate lacrimile lumii atunci când şi-a văzut Fiul dumnezeiesc răstignit, şi toată durerea ei a devenit iubire lucrătoare de har atunci când L-a vătut înviind din morţi, în revărsarea Duhului Sfânt peste istorie.

Dacă suntem prietenii Maicii Domnului toată viaţa noastră, o vom găsi aşteptându-ne în ceruri, priveghindu-ne trecerea către lumină şi recunoscând în ochii noştri privirea Fiului ei, pe care L-am căutat şi L-am dorit toată viaţa. Şi dacă o căutăm în această viaţă, o vom găsi o veşnicie.