Introducere

Cea de-a treia duminică ce urmează praznicului Învierii este, aidoma altor momente liturgice importante, branduită. Femeile mironosițe sunt beneficiarele dedicației pe care Biserica o face în această zi. Căci curajul lor nu putea rămâne ascuns. Iar motivația din spatele actului lor e una cât se poate de nobilă. Imaginea pe care o oferă posterității aceste amazoane, e una care vorbește despre curaj, valori și dragoste. În vreme ce Apostolii stau ascunși, pătrunși de frica că ar putea fi găsiți de evrei și uciși din pricina credinței în Nazarinean, ele-și înfruntă temerile și se duc să îndeplinească actul, necesar și uman deopotrivă, al îmbălsămării. 

Pericopa evanghelică dedicată acestui moment aparte e și ea una frumoasă și cu un mesaj aparte. Descrie evenimentul aflat în imediata vecinătate a momentului îmbălsămării. Și el unul tandru și important în înțelegerea lucrurilor. În plus, aduce în atenție chipuri și profiluri suave.

Iosif din Arimateea

Între ele, cel al lui Iosif din Arimateea. Parte a tagmei fariseilor, el nu împărtășea, totuși, năravurile tagmei. Om sincer sub aspectul preocupărilor mistice, acesta, alături de Nicodim, îl va frecventa constant pe Învățător în decursul anilor Săi de propovăduire. Spre a se edifica cu privire la anumite aspecte, ori a afla mai multe cu privire la viața veșnică și modul în care se poate dobândi. Luca, cel care oferă cele mai multe informații despre el, insistă asupra relației speciale pe care, împreună cu Nicodim, o aveau cu Hristos. În același timp, subliniază faptul că a refuzat să consimtă la răstignirea Lui. Odată ce nefericitul eveniment a avut loc, el va fi cel care își va folosi influența pe lângă Pilat, pentru a oferi trupului Său un mormânt. Se va ocupa de punerea sa la loc ferit și de înfășurarea lui în giulgiu. Așa cum era firesc, va sigila groapa. 

Femeile

Între persoanele care fac parte din cortegiul menit a se asigura că lucruile se petrec așa cum trebuie, se numără și două dintre viitoarele mironosițe. Naratorul ține să sublinieze că: „Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus”. Rolul lor era acela de observatori. Cele două trebuiau să rețină detaliile privitoare la loc, spre a se întoarce apoi, împreună cu restul cetei de femei, în vederea îmbălsămării. Nu le păsa de faptul că se expuneau apărând acolo, ori de eventualele repercusiuni. Singurul care conta era acum Iisus. Trebuiau să se asigure că actul, atât de firesc al ungerii trupului cu miresme, va avea loc în ciuda întârzierii pricinuite de sâmbăta cu pricina. Nu bănuiau că ele vor fi printre cele dintâi care vor aduce o prețioasă mărturie cu privire la Răsăritul vieții din mormânt.

În loc de concluzii

În ipostaza celui care privește înspre mormântul lui Hristos ne regăsim și noi adesea. Precum pe femei, Domnul ne invită să reținem bine locul și detaliile împrejmuitoare. Să ne asigurăm că nu e nimic fals, ori cosmetizat în actul punerii sale în groapă. Spre a ne convinge apoi, fără putința de tăgadă, de realitatea și deplinătatea Învierii Sale. Dacă am avea și curajul pe care l-au avut femeile mironosițe, tare bine ar fi! Îndrăzniți!