credință

Pr. Ion Cârciuleanu – despre tactul pastoral și ținuta clerului cu credincioșii

Simpla căutare a unei informații, pe internet, despre părintele Ion Cârciuleanu, dă rezultate multiple și aduce, în fața celui interesat, articole scrise, interviuri filmate, evocări și necrologuri. Cuvinte frumoase, profunde, care-i elogiază personalitatea!

Ieroschimonahul Paisie Olaru – Cel mai greu păcat al lumii de azi

Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că, dacă omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în toate relele şi în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului.

Fii credincios până la sfârșit!

Fiți credincioși lui Hristos, fiți credincioși Lui așa cum El Însuși a poruncit în Apocalipsa Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan.

Arhimandritul Nectarie Banul, nevoitorul român de pe Muntele Tabor

În anul 1843, când arhimandritul Irinarh a plecat la Ierusalim, a luat ca ucenic şi pe ierodiaconul Nectarie pentru ascultarea şi blândeţea lui. Acolo s-au nevoit împreună aproape 20 de ani, împărţind unul cu altul toate ispitele, necazurile şi bucuriile vieţii pustniceşti. Mai întâi s-au nevoit cinci ani în Nazaret. Apoi s-au urcat pe Muntele Tabor şi acolo au devenit sihaştri renumiţi în toată Galileea pentru viaţa lor aleasă, pentru răbdarea şi smerenia lor.
Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale!

Din minunile Sfântului Ierarh Teotim I, Episcop al Tomisului

Iată că într-o zi, călătorind sfântul aproape de latura în care se aşezaseră barbarii, cei care erau împreună cu dânsul văzură o ceată mare de păgâni venind în fuga cailor spre Tomis, şi se speriară tare, plângând amarnic pentru vieţile lor, căci au crezut că sunt pierduţi. Dar Sfântul Teotim, cunoscând marea milă a lui Dumnezeu pentru zidirea Sa, se pogorî de pe cal şi se aşeză la rugăciune întinzând mâinile către cer, rugându-se pentru el şi cei dimpreună cu dânsul. Şi, o, marea milostivire şi îndurare a lui Dumnezeu! Căci nu numai pe el, ci şi pe toţi cei împreună cu dânsul îi făcu nevăzuţi ochilor păgâneşti, căci barbarii trecură printre dânşii fără să-i vadă.

Sfinţii Mucenici Epictet Preotul şi Astion Monahul, martirii de la Halmyris

Datorită persecuţiei lui Diocleţian (284-305), în jurul anului 290, fericiţii Epictet preotul şi Astion monahul şi-au părăsit patria lor şi, râvnind să mărturisească pe Hristos, s-au stabilit în Sciţia Mică (Dobrogea), în oraşul Halmyris (Almiridensis), numit şi Salmorus, situat pe braţul de sud al Dunării. Aici au propovăduit cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, convertind la creştinism un mare număr de păgâni.

Creştinii trebuie să ştie că viaţa lor are o ţinută înaltă

Roadele duhovniceşti se pot obţine numai la nivelul inimii, căci în inimă se pot semăna şi planta seminţele duhovniceşti peste care harul Sfântului Duh vine apoi să aducă ploaia adevăratei rodnicii. Aceste fructe vor fi păstrate în două case de economii, mai întâi în una din cer, apoi în una de pe pământ, pentru oamenii săraci şi pentru cei ce au foame de cele duhovniceşti.

„Şi ce nu face lumea ca să ne îngroape? Dar au uitat că noi suntem seminţe”

Şi azi cerem lui Dumnezeu: „Sporeşte-ne credinţa!”. Dar la care credinţă ne referim? În loc să primim bobul de muştar şi să-l punem în pământ (să-l lucrăm), avem ispita de a ne osteni ca să agonisim cât mai multe boabe (că toţi micii şi toate fripturile de pe grătarul vieţii cotidiene de muştar au nevoie!). Căutăm să dobândim cât mai multe, la nivel teoretic. Vrem să vedem, iar şi iar, „semne şi minuni” în viaţa noastră. Căutăm, de fapt, „senzaţionalul”, să ne lăsăm impresionaţi, dar nu facem (mai) nimic cu ceea ce am primit deja. Mai mare minune decât însuşi faptul că existăm, ce poate fi?

Episcopul Melchisedec Ştefănescu, întemeietorul unei grădinițe pentru orfani

După o viaţă plină de osteneli şi ispite, de bucurii duhovniceşti şi nu puţine încercări pentru cinstea Bisericii Ortodoxe şi folosul credincioşilor, la 16 mai 1892 Episcopul Melchisedec şi-a dat duhul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos. Din donaţia lăsată de el, s-au construit în anii următori, după dorinţa sa, o grădiniţă de copii şi o şcoală de cântăreţi bisericeşti, alături de Episcopie, în care se primeau, cu întreţinere gratuită, numai copii orfani.

Pagini