Fereste către suflet: darpentrucopii.ro - un proiect de suflet la temelia unui vis  

De două săptămâni, în mediul online a apărut o pagină numită DAR PENTRU COPII, un site prin intermediul căruia sunt ajutate familiile cu mulţi copii.

Vorbim despre un program implementat pentru aproximativ 200 familii care totalizează peste 1500 de copii.

Astfel, la adresa www.darpentrucopii.ro puteţi afla unele dintre cele mai emoţionante poveşti de viaţă însoţite de detalii şi imagini video, toate făcând referire la familiile cu mai mult de şapte copii şi tot prin intermediul acestui site puteţi susţine cauzele prezentate.

E astfel o platformă pe cât de emoţionantă, pe atât de practică.

Site-ul este dezvoltat de Departamentul Pro Vita în colaborare cu Departamentul Doxologia Media ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Cei respensabili de acest proiect sunt astăzi alături de noi, este vorba despre Otilia Palade, coordonatoarea Programului "Sfântul Stelian", şi părintele Dragoş Bălinişteanu, coordonatorul proiectului darpentrucopii.ro.

Video pe aceeași temă

Ultimele din categoria Ferestre către suflet

Video de Lucian Apopei

Pe aceeași temă

Citește și