Fericit cu adevărat şi de trei ori fericit este omul care are blândeţe! Căci pe unul ca acesta, Domnul îl fericeşte, zicând: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” (Matei 5, 5). Şi ce este mai fericit decât această fericire? Ce făgăduinţă este mai înaltă decât aceasta? Ce bucurie este mai strălucită decât a moşteni pământul raiului? Pentru aceea, fraţilor, auzind măsura cea covârşitoare a bogăţiei făgăduinţei, râvniţi a o câştiga! Alergaţi către strălucirea faptei bune! Auzind, umiliţi-vă, şi cu câtă putere aveţi, sârguiţi-vă, ca nu cumva cineva, nemoştenitor al pământului acestuia să se facă şi cu amar să plângă, căindu-se fară de folos. Auzind fericirile blândeţii, sârguiţi-vă spre dânsa! Auzind ce zice despre ea şi nemincinosul Isaia, de la Duhul Sfânt: „Peste cine Mă voi odihni, fară numai peste cel blând şi liniştit şi care se cutremură de cuvintele Mele” (66, 2), oare, nu se cuvine a ne minuna de făgăduinţa aceasta? Că ce este mai slăvit decât această cinste?

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 79)