Fericiți cei ce nu au grijile vieții acesteia

Cuvinte duhovnicești

Fericiți cei ce nu au grijile vieții acesteia

„Noi, călugării, toate bucatele noastre le facem cu binecuvântare, pentru aceea, dulce este și această proastă mâncare.”

Un călugăr egiptean viețuia aproape de Constantinopol pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450). Și umbla, trecând pe acolo, împăratul. Și, lăsând toți însoțitorii, împăratul a mers singur și a bătut în ușa călugărului. Și după ce i-a deschis, nu l-a cunoscut cine era, însă l-a primit pe el ca pe un ostaș, iar după ce a intrat, făcând rugăciune, s-a așezat.

Și a început a-l întreba împăratul: „Cum se află părinții cei ce sunt în Egipt?”. Iar el i-a răspuns: „Toți se roagă pentru mântuirea ta”. Și i-a mai zis lui bătrânul: „Mă rog, să mănânci puțin”. Și i-a înmuiat lui pâine de-a sa și a turnat untdelemn și sare și a mâncat; apoi i-a dat lui și apă și a băut. Deci, i-a zis lui împăratul: „Oare știi cine sunt eu?”. Iar el i-a răspuns: „Dumnezeu te știe pe tine”. Atunci i-a spus lui: „Eu sunt Teodosie, împăratul”. Și îndată, i s-a închinat lui bătrânul.

După aceea, i-a zis lui împăratul: „Fericiți sunteți voi, că nu aveți grijile vieții acesteia. Cu adevărat, ca împărat m-am născut și crescut, însă niciodată n-am mâncat pâine cu așa dulceață, nici apă n-am băut așa precum astăzi; foarte cu dulceață am mâncat și am băut. Și i-a zis lui starețul: „Fiindcă noi, călugării, toate bucatele noastre le facem cu binecuvântare, pentru aceea, dulce este și această proastă mâncare. Iar în casele voastre toată osteneala bucatelor voastre celor multe o fac slugile și binecuvântare nu iau de la nimeni”.

Deci, a început împăratul, de atunci, a cinsti pe călugări și a le da câte ceva. Iar starețul, lepădând cinstea dată de împărat, a fugit și a mers în Egipt.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 349)