Festivalul de colinde „Române, să fii bun!” al Diasporei românești a avut loc la Nürnberg
Centrul Mitropolitan și Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir” din Nürnberg au organizat, pe 14 și 15 decembrie 2019, cea de-a patra ediție a Festivalului de Colinde al Diasporei Ortodoxe Românești, intitulată „Române, să fii bun!”, la care au fost laureate opt coruri din Italia, Franța, Austria și Germania. Acestea au impresionat publicul, interpretând colinde românești populare, bizantine, armonizate, precum și cântece de Crăciun din repertoriul internațional.
Festivalul de colinde al Diasporei românești din Europa a fost inițiat în 2016, la propunerea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale. Între timp, festivalul a devenit o tradiție mult așteptată. Ediția din acest an, organizată la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, a fost intitulată „Române, să fii bun!”, după un vers din binecunoscutul „Cântec de Crăciun”.
În prima seară, sâmbătă, 14 decembrie (orele 18:00), Mitropolitul Serafim a salutat corurile venite din patru țări, mulțumindu-le pentru efortul de a participa la acest festival și a vorbit publicului despre rolul colindelor de a ne face mai buni, de a ne introduce în atmosfera Crăciunului: „Colindele populare exprimă misterul întrupării lui Dumnezeu în cuvinte simple, calde, care intră la inima noastră, mai mult aș zice chiar decât cântările noastre teologice, dogmatice, pe care le completează în chip minunat”.
În continuare, în urma ordinii stabilite prin tragerea la sorți, prezentatorii, ieromonahul Chiril Socaciu și Anna Herineanu au invitat în fața spectatorilor corurile:
- „Plugușorul” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Saarbrücken (Germania),
- „Agapis” al Parohiei „Sfânta Treime” din Villeneuve-Saint Georges (Franța),
- „Sfântul Apostol Andrei” al Parohiei cu același nume din Viena (Austria),
- „Sfântul Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” de la Catedrala Mitropolitană din Paris (Franța),
- ACOR al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Strasbourg (Franța),
- „Armonia” al Parohiei „Nașterea Domnului” din München (Germania),
- „Sfântul Gheorghe de la Cernica” al Parohiei omonime din Chivasso (Italia),
- „Sfinții Martiri Brâncoveni” al Catedralei din Nürnberg (Germania).
Acestea au interpretat un colind armonizat („Noi umblăm și colindăm...”, aranjament de Mihai Bârcă/„Praznic luminos...”, aranj. Timotei Popovici), un colind din țara de proveniență al corurilor și un colind bizantin (sau popular).
Duminică, 15 decembrie, oaspeții au cântat la Sfânta Liturghie în bisericile românești din Nürnberg, Erlangen, Bamberg, Schwabach, Ingolstadt, Regensburg și Amberg, fiind apreciați în mod deosebit de credincioșii din Franconia și Bavaria nordică, care s-au pregătit cu o agapă frățească.
A doua seară a festivalului a început la orele 18:00 cu apelul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim de a susține pe doamna Camelia Smicală din Finlanda, ai cărei copii, Maria și Mihai, au fost luați abuziv de acasă de autoritățile finlandeze. După o prezentare succintă a situației lor, Mitropolitul a mai spus: „Nu putem să facem altceva decât să ne rugăm (…) Dar rugăciunea este cel mai mare sprijin pentru orice dificultate, pentru orice necaz avem, cu atât mai mult în acest caz extrem. Să rostim cu toții din inimă: «Tatăl nostru…»”.
După acest moment, au intrat în scenă corurile din Villeneuve-St. Georges, München, Saarbrücken, Paris, Viena, Strasbourg, Chivasso și Nürnberg. Momentele artistice au fost de mare intensitate, corurile alternând într-o varietate surprinzătoare monodii, armonii pe patru voci și isonuri, colinde românești, germane, franțuzești, italiene, clinchete de clopoțel, acorduri de chitară, acordeon, intervenții solistice și poetice. La final, alături de Corul „Sfinții Martiri Brâncoveni” al Catedralei, au cântat și copii de la Școala Parohială „Emaus” din Nürnberg.
În urma deliberării, juriul format din IPS Serafim (președinte), violonista Alina Marilena Abel, profesoara și dirijoarea Speranța Florea și profesoara de pian Adriana Marc au stabilit că toate corurile participante sunt câștigătoare, fiindcă au impresionat la diferite categorii artistice.
Mitropolitul Serafim a lăudat prestația deosebită a tuturor membrilor corurilor și a amintit cât de mult timp și răbdare sunt necesare pentru a cultiva frumosul colindelor și a ajunge la o calitate deosebită a interpretării, iar apoi a înmânat premiile, în ordine aleatorie. Corul „Armonia” al Parohiei „Nașterea Domnului” din München (dirijor: Ciprian Munteanu) a primit Premiul pentru personalitatea interpretativă și calitatea artistică a interpretării, corul „Plugușorul” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Saarbrücken (dirijor: părintele Constantin Papuc) a obținut Premiul pentru carismă și originalitate în cadrul evoluției scenice, iar corul „Sfântul Apostol Andrei” din Viena (dirijor Georgel Popa), a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui colind din repertoriul internațional. Corul „Agapis” al Parohiei „SfântaTreime” din Villeneuve-St. Georges (dirijat de Elena Șulea) a fost laureat cu Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui colind folcloric și pentru respectarea specificului zonei, iar corul „Sfântul Gheorghe de la Cernica” din Chivasso (dirijor: Veronica Stupu), Premiul pentru cea mai bună interpretare la categoria de voci egale. Corala ACOR al Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Strasbourg (dirijor: pr. dr. Vasile Iorgulescu) a fost răsplătită cu Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui colind armonic și pentru cel mai frumos port popular, iar corul-gazdă, „Sf. Martiri Brâncoveni” al Catedralei din Nürnberg (dirijor: dr. Claudiu Pătrașcu), Premiul pentru evocarea spiritului național românesc pe pământ german. A mai fost acordată Diploma specială de promovare Corului de copii „Emaus” al Școlii parohiale din Nürnberg. Marele Premiu al Festivalului a fost oferit, în aplauzele generale, Coralei „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris (dirijor Ionuț Furtună). În final, Mitropolitul Serafim a mulțumit publicului cald, „care merită premiul special”, iar apoi a rostit o rugăciune de încheiere, pentru binecuvântarea drumului celor care se întorc înapoi acasă. Alături de diplome și premii în bani, fiecare cor a primit cărți semnate de IPS Părinte Serafim.
Agapa organizată de membrii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, care a găzduit evenimentul, s-a încheiat către miezul nopții, coriștii așteptând cea de-a cincea ediție a Festivalului de Colinde al Diasporei românești, care va avea loc la Roma. (Ieromonah Ioan Popoiu)