Festivalul „Poezie în glas de copil”, la Parohia Dumitreștii Gălății

Arhiepiscopia Iaşilor

Festivalul „Poezie în glas de copil”, la Parohia Dumitreștii Gălății

Duminică, 28 iunie 2015, după săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc la Parohia Dumitreștii Gălății din comuna Schitu Duca, Protopopiatul Iași III, Festivalul „Poezie în glas de copil”, ajuns la ediția a V-a. La manifestare au participat copii din trei sate ale comunei Schitu Duca (Slobozia, Pocreaca și Dumitreștii Gălății).

În  cadrul concursului, participanții au avut ocazia să-și demonstreze veleitățile artistice în ceea ce privește interpretarea, expresivitatea, dar și creativitatea. Concursul a fost structurat pe două categorii de vârstă: categoria mică (6-11 ani) și categoria mare (12-15 ani).

La această ediție a fost invitat și preotul Mihail Roșu, protopop al Protopopiatului Iași III, care a venit însoțit de ansamblul coral de copii al parohiilor Pocreaca și Slobozia, sub directa îndrumare a învățătorului  Didel Cumpănă. Cât timp membrii juriului au deliberat câștigătorii, a avut loc un spectacol artistic de dansuri populare, cântece și poezii, oferit de copiii celor trei parohii.

La final, organizatorul festivalului- preotul Gabriel Merișescu, a felicitat concurenții, oferindu-le tuturor premii și diplome. Marii câștigători ai acestei ediții au fost:  Ioana Parasca (6 ani) din Dumitreștii Gălății- premiul I la categoria mică, care a recitat rugăciunea „Cu lacrimi de gene ude”, iar la categoria mare premiul I a fost atribuit Cristinei Rotaru (13 ani) din aceeași parohie, care a interpretat artistic poezia lui Ion Pilat - „Mărțișor”. Marele trofeu al concursului a fost câștigat de Andreea Socieți (10 ani) din parohia Slobozia, cu poezia „Dușmancele” de George Coșbuc.

Citește despre: