Şi totuşi dacă până la această ultimă carte, "Triodul - Golgota pocăinţei", scrisă şi publicată de PS Calinic Botoşăneanul, cititorul trebuia numai să facă efortul de a primi invitaţia trecerii pragului uşii deschise a cuvântului, fără ca la sfârşitul călătoriei, sfârşit anunţat de închiderea coperţii, să i se ceară nimic altceva decât să nu risipească, să nu despice vreo literă din cele primite în dar, pentru ca nu cumva să fie mai singur decât înainte de a porni în călătoria spre sine, prin cartea de faţă, autorul propune cititorului să treacă prin sine Poarta Pocăinţei, pentru a putea, la final, să urce alături şi împreună cu Hristos Golgota. Aceasta, pentru ca după închiderea ultimei coperţi, să poată - aşa cum scrie autorul - rosti biruitor: "Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu. Răstignitu-m-am ieri, împreună cu Tine, Însuţi împreună mă proslăveşte, Mântuitorule întru împărăţia Ta" (Canonul Învierii) .

Cartea, pe lângă o vastă documentare în legătură cu fiecare aspect al sărbătorii sau al zilei la care se referă, ascunde între paginile ei un înalt nivel de simţire, o remarcabilă construcţie a frazei, o deosebită sonoritate a verbului şi, deşi îmi este teamă ca nu cumva această cronică să ştirbească cu ceva strălucirea intrinsecă a expresiei ori a ideilor ce o compun, mă încumet totuşi să expun câteva idei, adresându-mă cu deosebire celor care nu au în preocupările lor Teologia ca şi ştiinţă a cunoaşterii lui Dumnezeu.

Folos sufletesc din duminică în duminică

Prin cuvântul de început subsumat titulaturii "în loc de prefaţă", autorul ne pregăteşte oarecum, ne dezvăluie câteva dintre reperele călătoriei în care vom porni împreună.

Aflăm din acest cuvânt de început ce este Triodul, ca şi carte de cult a Bisericii, istoria formării perioadei Triodului şi faptul că fiecare duminică din Postul Mare este astfel rânduită de Biserică încât cel care "mărturiseşte dreapta credinţă în Duminica Ortodoxiei primeşte în Duminica Sfântului Grigorie Palama harul Sfântului Duh şi, înarmat cu puterea Sfintei Cruci, urcă pe scara virtuţilor în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, apoi, pecetluindu-se cu pocăinţa şi smerenia Sfintei Maria Egipteanca, ajunge să-L întâmpine pe Mirele Hristos, aşternându-I haina sufletului în Duminica Stâlpărilor. Apoi, după o săptămână de împreună-pătimire şi răstignire cu Hristos, credinciosul, restaurat în Hristos", va întâmpina biruitor dimineaţa Învierii.

Înainte de a începe predica la Duminica Vameşului şi a Fariseului, autorul, făcând recurs la memoria cititorului, trasând în acelaşi timp coordonatele discursului, nu pierde din vedere să arate că Pilda Vameşului şi a Fariseului prin care Hristos a dorit să răspundă unora "care se credeau că sunt drepţi şi dispreţuiau pe ceilalţi" este precedată de exemplul dăruirii în rugăciune al văduvei stăruitoare şi de cutremurătoarea întrebare: "Oare atunci când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă pe pământ?".

Scoţând în evidenţă faptul că rugăciunea trufaşă a fariseului se înscrie pe linia rugăciunilor talmudice, autorul subliniază, nu fără ironie, faptul că fariseul se ruga "pentru păcatele poporului - dar nu şi pentru ale sale, cu toate că era iudeu -, postea de două ori pe săptămână, lunea şi joia, deşi Legea prescria pentru aceasta un singur post anual - cel din Ziua Ispăşirii, şi plătea zeciuiala cuvenită din tot ce cumpăra, însă nu şi din grâul, vinul şi untdelemnul obţinute din noua recoltă, din care trebuia să dea zeciuiala producătorului".

Pentru a se referi, prin antiteză, la rugăciunea făcută de vameş, "prin lovirea pieptului, ca sediu al păcatului", autorul se foloseşte de o expresie de o rară frumuseţe, care dă esenţă şi finalitate rugăciunii înseşi: "cu bună-umilinţă".

Mai departe, în stilul său personal, deja inconfundabil, autorul remarcă: "Dumnezeu nu are nevoie de CV-ul nimănui. Fiind Dumnezeu, ne cunoaşte biografia în întregimea ei".

Mai departe, autorul ne face cunoscut faptul că toate cele trei parabole ce sunt cuprinse de capitolul XV al Evangheliei de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca - Oaia cea pierdută, Drahma cea pierdută şi Fiul risipitor - se doresc a fi răspunsul Mântuitorului la acuzele cărturarilor şi fariseilor la adresa sa că mănâncă la masă cu vameşii şi păcătoşii.

În predica sa la Pilda Fiului risipitor, autorul subliniază fără echivoc: "Numai că un astfel de trai hedonist, pur instinctual, la care aderase tânărul i-a fost răsplătit, după un timp, cu paşterea porcilor".

Autorul, după ce ne face cunoştinţă cu Tatăl pe care îl defineşte ca fiind "un campion al iubirii", ne invită, atent, printre fraze, pe drumul bucuriei fără margini, cel al întoarcerii fiului risipitor, posibil drum al fiecăruia dintre noi. Aşa aflăm cum "căinţa şi întoarcerea fiului risipitor primesc răspunsul iertării imediate a tatălui. I se oferă din partea tatălui acea bucurie ce sporeşte neîncetat. Aşa este şi iubirea lui Hristos, Cel care trăieşte înlăuntrul nostru".

Scena bucuriei întoarcerii fiului risipitor în braţele tatălui, care-l aştepta chiar dinaintea grăbitei sale pregătiri pentru plecare, este îmbrăcată într-o expresie ce întăreşte valenţele pocăinţei şi ale întoarcerii fiecăruia dintre noi în sine, din "ţara îndepărtată" de sufletele noastre în care ne putem afla, prin propria noastră voie, la un moment dat: "atmosfera bunei vestiri".

Prin cuvintele unei fraze de o supleţe şi de o candoare caracteristice PS Calinic Botoşăneanul, ni se strecoară în inimi atât sensul, cât şi finalitatea revenirii: "Prin această întreită cinstire a fiului risipitor - care prin venirea în sine, prin recunoaşterea greşelilor şi prin mărturisirea lor parcurge, de fapt, în interiorul său această înălţare în trei trepte - tatăl îşi pregăteşte fiul pentru a fi vrednic să participe la masa pascală..."

Exegeze şi meditaţii

Cartea "Triodul - Golgota pocăinţei" cuprinde şi câteva excepţionale exegeze şi meditaţii.

După predica "Sâmbăta Morţilor" prin care autorul ne face cunoscut că în creştinism grija pentru morţi este fundamentală, iar cultul morţilor (în creştinism) începe cu înmormântarea lui Hristos, urmează o exegeză şi o remarcabilă meditaţie la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Concluzia ideilor ce sunt cuprinse în cele două texte este expusă cel mai bine chiar de către autor: "Aşadar, Împărăţia lui Dumnezeu se poate dobândi doar cu un strop de apă şi cu o firimitură de pâine, dacă sunt oferite cu iubire. Exact atât cât ştim că are orice om nevoie. Sau cum spune Sfântul Serafim de Sarov: dă-i celui flămând pâinea pe care ai vrea să o mănânci tu".

Urmează o exegeză şi o memorabilă meditaţie la Duminica Izgonirii lui Adam din rai. După ce Adam îşi primeşte condamnarea (şi noi prin el): "pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" (...), Adam, "cel care numise vieţuitoarele după raţiunea de a fi a fiecăruia (...), i-a pus femeii sale numele Eva (Viaţă) pentru că de numele ei Adam voia să lege "nădejdea mântuirii". Aceasta dovedeşte faptul că şi după cădere omul şi-a păstrat conştiinţa că viaţa este slava lui Dumnezeu şi nu moartea. Apoi, Dumnezeu, le-a făcut celor doi îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat (...) I-a îmbrăcat Dumnezeu pe cei pe care prin neascultare se arătaseră a fi dezbrăcaţi de Dumnezeu. După care Dumnezeu - în chip acuzator şi ironic - a zis: Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Ironia nu a fost niciodată străină limbajului lui Dumnezeu mai ales atunci când viza neascultarea şi nesupunerea omului faţă de Dumnezeu, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae".

Cu starea sufletească deja schimbată, călătorind printre fraze şi analize ce excelează nu doar prin simţire, ci, aşa cum arătam, şi prin documentare, luăm act de dimensiunea hristologică a postului. Aflăm că "eficienţa postului presupune evlavie şi discreţie".

După Duminica Ortodoxiei, "ziua numelui Bisericii şi a credinţei noastre", cum o defineşte chiar autorul în predica închinată acestei zile de mărturisire, urmează pentru fiecare dintre cititori, cu fiecare literă, cu fiecare predică parcursă, pregătirea pentru urcarea Golgotei. Pe măsură ce urcă, cititorul întrezăreşte Golgota. Nu-i simte încă apăsarea grea, doar o întrezăreşte!

Iar când crucea începe să devină din ce în ce mai grea, autorul, ca şi cum ar ajunge, printre silabe, lângă fruntea fiecăruia dintre cititori, îi încredinţează că prin nădejde şi pocăinţă se pot întoarce oricând la Hristos care îi aşteaptă, aproape şi departe în acelaşi timp: în ei înşişi! Şi astfel ajungem la Duminica a V-a din Post - a Sfintei Maria Egipteanca. "De remarcat este faptul că Dumnezeu îl iartă pe cel păcătos din momentul întoarcerii. Şi aceasta pentru că întoarcerea este rezultatul venirii în sine. (...) Da, în cer este mai multă bucurie pentru un mort sufeteşte, care a înviat, decât pentru nouăzeci şi nouă de vii lipsiţi de dragoste pentru aproapele şi implicit pentru Dumnezeu. (...) Pentru că un păcătos, oricât de păcătos ar fi, dacă se pocăieşte, poate primi, în egală măsură cu drepţii, iertare şi, respectiv, cununa de slavă de la Dumnezeu."

După această minunată predică urmează un alt text închinat Duminicii a V-a, o extraordinară analiză, profundă, echilibrată şi asumată a efectelor unor păcate şi patimi asupra sufletelor, asupra demnităţii umane. Este vorba despre acele păcate a căror săvărşire autorul o defineşte ca fiind liber consimţită: desfrânarea, alcoolul, consumul de droguri. "Sunt păcate strigătoare la cer deoarece ele sunt considerate o sinucidere lentă atât a trupului, cât şi a sufletului. Dramatic este faptul că lumea acestor păcate este alcătuită deopotrivă din copii, tineri, studenţi, intelectuali, şi - cum este şi de aşteptat - din oameni ai străzii. Se atrag şi se susţin reciproc. (... ) Vraja păcatului te subjugă. Aşa se şi explică faptul că oamenii prinşi în aceste capcane trăiesc drame de nebănuit. Totul se transformă într-o armonie falsă. (...) Halucinaţiile le dublează existenţa. Pierd orice simţ al realităţii. Sunt oameni care zic răului bine. (...) Se autodistrug şi îi distrug şi pe cei din preajma lor. (...) Iadul lor devine iadul întregii familii. (...) Nu au nimic nobil. Sacrul din ei se atrofiază."

Aproape filmic, după aceea, cititorul este purtat de către autor spre Poarta Intrării Domnului în Ierusalim. "Da - conchide autorul - fără Hristos, totul este întuneric. Fără Hristos, existenţa noastră este o noapte eternă. Doar în Hristos suntem totul şi cu Hristos avem totul."

Participant la Patimile Domnului

După Duminica Floriilor, cartea tratează, în câte o predică închinată fiecăreia dintre zile, Săptămâna Patimilor. Zilei de Vineri din Săptămâna Patimilor îi sunt închinate două predici, iar o altă predică, ce ne apropie de finalul împreunei noastre călătorii, este închinată întregii Săptămâni a Patimilor.

Cuvintele folosite de autor pentru descrierea fiecăreia dintre Zilele Pătimirii, începând cu ziua de luni, când smochinul nu a putut potoli foamea Domnului, până la ceasul al şaselea (ora 12), de vineri, 14 Nissan - 7 aprilie, când Pilat a pronunţat sentinţa de condamnare la moarte a Ziditorului său şi ceasul al nouălea (ora 15), când Domnul, pentru păcatele noastre, Şi-a dat duhul pe Cruce, sunt grele, sunt pline cu sânge şi apă, sunt cernite, decupate parcă din piatră topită. Devin imagini. Te cuprind în ele. Se rostogolesc prin "tine". Eşti şi cititor şi participant. Eşti acolo, pe Golgota. Îţi dai seama că şi "tu", până la primul cântat al cocoşului, ai bătut cel puţin trei cuie în Trupul Mântuitorului, ai făcut să curgă cel puţin trei stropi din Sângele Lui. Îţi vine să fugi! Ştii că nu ai nici lacrmile, nici pocăinţa, nici focul întoarcerii lui Petru! Dar unde şi încotro să alergi? În jurul "tău", peste tot, capcane, drumuri în cerc, prăpăstii fără fund. Ştii însă că nu vrei să fii Iuda! Şi, printre puţinele lacrimi pe care le mai poţi vărsa, vezi singurul loc al ispăşirii tale: în tine însuţi, la poalele Crucii, la Picioarele Mântuitorului! Numai acolo, lângă Hristos, plângând, căzut în genunchi, făcându-ţi semnul Crucii, cerându-ţi iertare, poţi deveni Liber. "Din păcate, ziua de 14 Nissan - 7 aprilie, prin răstignirea Fiului lui Dumnezeu, rămâne un permanent memento pentru omenire. Şi cu toate acestea, Patimile Lui şi, respectiv, puterea iubirii jertfelnice a lui Hristos au devenit temelia mântuirii tuturor celor ce cred în El. Universul a fost pecetluit cu semnul crucii, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Aşa se şi explică faptul că nici un eveniment din istoria omenirii nu va avea loc fără amintirea Morţii şi Învierii lui Hristos - fără pecetea Crucii lui Hristos."

Aşa cum spuneam, cartea "Triodul - Golgota pocăinţei" ce cuprinde 33 de predici, după numărul anilor petrecuţi de Domnul pe pământ, în trup, pe lângă o vastă documentare în legătură cu fiecare aspect al evenimentului sau al sărbătorii la care se referă, ascunde între paginile sale o remarcabilă construcţie a frazei, o deosebită sonoritate a verbului, dar şi un înalt nivel de simţire.

Cartea se adresează celor care doresc să cunoască aspectele fiecărei zile sau sărbători la care se referă din contextul coordonatelor fireşti şi din perspectiva Istoriei Bisericii, dar care, şi urcând, şi-au rănit tălpile măcar o dată sau au udat cu măcar o picătură din propriul lor sânge Golgota pocăinţei.

După citirea acestei cărţi, cred că fiecare se va simţi mai bogat sufleteşte, dar şi mai responsabil faţă de sine însuşi, de aproapele său, de Dumnezeu.