A fost instalat un nou preot la Parohia „Sfinții Împărați” Cătămărăști Vale
Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Cătămărăști Vale, comuna Mihai Eminescu, Protopopiatul Botoșani, părintele protopop Petru Fercal l-a instalat pe noul preot – Spinosu Adrian, în locul părintelui Stroișteanu Emil, care a slujit aici din anul 2003 și a ieșit la pensie.
Părintele protoiereu, alături de un sobor de preoți, au săvârșit Sfânta Liturghie, la care au participat locuitorii satului. După săvârșirea slujbei, părintele Petru Fercal a dat citire Deciziei de numire a noului preot, îndemnându-l să slujească cu dragoste și responsabilitate și să dea dovadă de jertfelnicie și ascultare pe tot parcursul misiunii, față de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, față de Centrul Eparhial, să colaboreze cu preoții din parohiile învecinate și cu autoritățile locale.
După ce a vorbit despre activitatea și slujirea Sfântului Ioan Gură de Aur, părintele protopop și-a exprimat bucuria pentru ambii părinți, dar și tristețea pentru că părintele Adrian se desparte de parohia pe care a păstorit-o o vreme (Parohia Alba, Protopopiatul Darabani), iar pentru părintele Emil, care privește cu nostalgie vremea anilor trecuți, dar în același timp rodnici și de admirat. Părintele Emil oferă cu nădejde această parohie noului preot, ca să ducă mai departe frumusețea învățăturii noastre, a lucrării duhovnicești, partea administrativă de înfrumusețare a bisericii și tot ceea ce ține de complexul parohial, și în felul acesta să fie slăvit numele lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaș. De asemenea creștinii au fost îndemnați să-l ajute pe părintele paroh în noua misiune.
Parohia Cătămărăști Vale este formată din 170 de familii ortodoxe. În 1898 încep lucrările de zidire a unei noi biserici. Această biserică a fost reparată și îmbunătățită, fiind sfințită în anul 1973. Prin anii 1995-1996, părintele Ioan Alupoaiei întreprinde lucrări de reparații capitale, ocupându-se de tencuirea exterioară și interioară. În anul 2003, părintele Emil Stroișteanu continuă lucrările de pictură care s-au finalizat în 2006.
Este foarte important să amintim că în apropierea bisericii din Cătămărăști Vale este Lacul Mihai Eminescu. Pentru a ajunge în acest loc minunat, se trece pe lângă biserica din parohia Cătămărăști Vale. Lacul este o adevărată minune a naturii, căutată mai ales de cei care-şi descoperă muza. Este considerat locul care a inspirat creaţia eminesciană, în profundă legătură cu natura. Este un peisaj de basm. Lacul este înconjurat de pădure, din toate părţile, inclusiv de arbori seculari. Este plin de nuferi în floare, mai ales la începutul verii, fie galbeni, fie albi, dar şi de numeroase plante acvatice. Pe un podeţ, se poate ajunge pe o mică insulă din mijlocul lacului. Pe maluri sunt amplasate bănci pe sub sălcii sau alţi arbori umbroşi, locuri de unde oricine poate medita ascultând doar glasul naturii. Această pădure, dar şi lacurile din preajma sa, au inspirat o parte vibrantă a creaţiei eminesciană.