A fost promulgată legea care instituie „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

Patriarhia Română

A fost promulgată legea care instituie „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

Legea care declară anul 2025 drept „Anul Centenar al Patriarhiei Române”, la nivel național, a fost promulgată de către Președintele României marți, 19 martie, conform basilica.ro.

Legea creează cadrul de a omagia memoria celor care au făcut eforturi pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi dobândirea rangului ei de Patriarhie.

În 2025 Biserica Ortodoxă Română va aniversa împlinirea a 140 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei sale (aprilie 1885) şi 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie (februarie 1925).

În acest context, se pregătesc mai multe manifestări aniversare, printre care proclamarea canonizării unor cuvioși și mărturisitori români.

„Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii, în limita alocărilor bugetare aprobate şi pot sprijini logistic activităţile organizate de Biserica Ortodoxă Română cu acest prilej”, se arată în motivația proiectului de lege.

Proiectul de lege a fost depus în Parlamentul României în octombrie 2023, iar în februarie 2024 a fost adoptat de Camera Deputaților.

Citește despre: