(Foto) Mitropolitul Moldovei, prezent la hramul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iași
Bijuteria arhitectonică a capitalei Moldovei, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, considerată cea mai frumoasă ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, şi-a serbat azi hramul, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a numeroşi părinţi stareţi ai unor mănăstiri din Arhiepiscopia Iaşilor. Credincioșii prezenți la marea sărbătoare au avut prilejul la final să se închine la racla în care se află o părticică din moaştele Sfântului Vasile cel Mare, donată de Patriarhul Macarie al Antiohiei Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, la nouă ani după ce domnitorul Vasile Lupu a adus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi. Anul acesta, părinții monahi au mai avut un motiv de bucurie: părintele ierodiacon Elisei, viețuitor al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, a fost hirotonit întru ieromonah de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.