60 de stareţi şi stareţe din Arhiepiscopia Iaşilor au participat zilele trecute la Sinaxa monahală anuală, organizată la Mănăstirea Neamţ. Tema întâlnirii monahale din acest an a fost „Gândul la moarte“, în acest sens prezentându-se referate şi mărturii ale stareţilor participanţi despre mutarea la Domnul a unora dintre vieţuitorii din mănăstiri care s-au evidenţiat printr-o viaţă îmbunătăţită şi un sfârşit creştinesc cu pace.

În cuvântul de deschidere a lucrărilor Sinaxei, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscopul Iaşilor, a subliniat motivaţia alegerii temei. „În perspectiva morţii şi a judecăţii noastre, avem o responsabilitate uriaşă, întrucât, în mănăstirile pe care le păstorim vieţuiesc mai mult de 2.000 de suflete, eparhia noastră fiind cea mai numeroasă în acest sens. De aceea, influenţa noastră nu doar asupra monahismului moldav sau a monahismului românesc, ci a monahismului în general, în Biserica drept-slăvitoare, este imensă. Responsabilitatea fiind uriaşă, numărul de monahi mare şi capacitatea de influenţare deosebită, în ceasul morţii vom da seama nu numai de ceea ce am împlinit fiecare în parte, cât şi de influenţa în bine sau în rău pe care am exercitat-o în jurul nostru, dar şi asupra întregului monahism ortodox. De aceea am gândit că este potrivit să aşezăm întâlnirea noastră sub egida Sfântului Paisie, poate cel mai mare stareţ şi îndrumător duhovnicesc care a vieţuit în mănăstirile din Moldova, şi a gândului la moarte“, le-a spus IPS Teofan stareţelor şi stareţilor prezenţi.

„Despre gândul la moarte“

În continuare, a urmat prezentarea referatului „Despre gândul la moarte“, susţinută de arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. În cadrul prezentării, printre altele, părintele ahimandrit a arătat că „sinaxa de anul acesta, prin îndemnul de a ne aduce aminte de moarte, ne cheamă nu doar la o înţelegere mai dreaptă a cum să trăim autentic în duhul făgăduinţelor depuse, ci, mai ales, să trăim cele înţelese fără amânare, fără amăgire. Moartea, scria mitropolitul Antonie al Surojului, ne lansează o provocare: să creştem la deplina noastră măsură, călăuziţi de o aspiraţie statornică, străduindu-ne necontenit a fi tot ce putem fi, fără vreo nădejde că vom putea fi mai buni cândva, mai târziu, dacă nu ne îngrijim chiar azi să fim cum trebuie, iar Dostoievski spunea că iadul poate fi rezumat în două vorbe: «prea târziu!». Gândul morţii ce îi este pus înainte spre amintire monahului nu trebuie înţeles doar ca o strâmtorare, o frică de pedeapsa celor rele. Gândul morţii trebuie înţeles ca frica cea dreaptă a monahului de a rătăci, de a se înşela, de a trăda alegerea pe care a făcut-o în mijlocul bisericii, de a se trăda până la urmă pe el însuşi în dorul său cel mai adânc, în alegerea sa cea sfântă de a urma Domnului, de a se lupta cu patimile ce întunecă sufletul. Gândul morţii este oglinda în care se descoperă râvna sau delăsarea monahului pentru trăirea voii lui Dumnezeu, este cumpăna ce descoperă măsura luptei celei bune cu deşărtăciunea multor griji, a multor plăceri şi râvniri. De aceea, pocăinţa monahului nu este aprinsă în suflet doar de frica de a păcătui, cât mai ales de nădejdea că, lucrând voia lui Dumnezeu, îl are ajutător şi luminător sufletului pe Cel căruia i s-a încredinţat, pe Cel ce îi cunoaşte nu doar neputinţa şi gândul plecat spre rău, ci şi dorul cel mai adânc, suspinul nespus şi căutarea cea bună. Făgăduinţei în slujba tunderii sale în monahism îi urmează rugăciunea ca Dumnezeu, Cel ce a zis «mai degrabă va uita mama pe fiii săi, decât te voi uita Eu pe tine», să se facă pentru noul monah «zid tare împotriva vrăjmaşului, piatră de răbdare, pricină de mângâiere, dătător de tărie, dăruitor de suflet bun, împreună-nevoitor în bărbăţie, împreună culcându-Se şi împreună sculându-Se cu tine, îndulcind şi veselind inima ta cu mângâierea Sfântului Duh»“.

„Despre ţinuta monahală“

Lucrările au continuat cu susţinerea de către arhim. Ioan Harpa, exarh de zonă Botoşani al Arhiepiscopiei Iaşilor, a referatului „Despre ţinuta monahală“: „Ce legătură este între gândul la moarte - tema generală a sinaxei noastre - şi ţinuta monahală? Aparent, ele par a fi străine oarecum una de alta, însă cercetând atât conţinutul rânduielii slujbei călugăriei, cât şi al celei din slujba înmormântării monahilor, constatăm că între aceste două subiecte este o mare legătură. Monahul îşi începe lupta duhovnicească de omorâre a poftelor şi a patimilor de tot felul în momentul în care începe să moară pentru lume, când se hotărăşte să renunţe în totalitate la numele şi la hainele lumeşti pe care le-a avut până în momentul ceremoniei liturgice de consacrare întru călugăr. Acesta este de fapt primul semn al morţii lui. Tipicul acestei rânduieli liturgice, aşa cum ni s-a păstrat în Molitfelnic, subliniază faptul că stareţul este cel care se ocupă de procurarea hainelor călugăreşti ale celui ce va primi tunderea. În nici un caz acestea nu trebuie să fie ale candidatului. Pe acestea le va aduce încă de la vecernia din ajunul călugăriei în biserică şi le va pune pe solee, în faţa sfântului altar, sub icoana împărătească a Mântuitorului. Aici vor rămâne până în momentul slujbei propriu-zise. O tradiţie neconsemnată în scris venită de la bătrâni spune că hainele primesc, cât se află aici, un har special care îl va ajuta pe cel ce le îmbracă să-şi păstreze şi chiar să-şi sporească în toată viaţa lui râvna în pregătirea pentru primirea celor sfinte, pentru primirea leacului nemuririi, şi, în chip mistic, graniţa dintre cer şi pământ, poarta cerului. Fără de aceste haine monahul nu are ce căuta în locul acesta“.

„Despre hrana monahului“

În cea de-a doua zi a Sinaxei, arhim. Luca Diaconu, exarh de zonă Neamţ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a prezentat lucrarea „Despre hrana monahului“, iar arhim. Petroniu Marin, preşedintele Consistoriului Mitropolitan Monahal al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a vorbit despre „Sărăcia de bunăvoie asumată prin făgăduinţele monahale“.

În referatul prezentat, arhim. Luca Diaconu a evidenţiat că „în primul rând, în obştile monahale nu trebuie să se consume carne, pentru că aceasta împiedică sporirea duhovnicească, după cum precizează Sfântul Ignatie Briancianinov: «Noi ne ferim de folosirea cărnii, nu pentru că am socotit-o necurată, ci pentru că ea îngreunează foarte mult întreaga noastră alcătuire, împiedicând sporirea duhovnicească». În al doilea rând, monahul trebuie să se înfrâneze de la mâncarea de carne şi în afara mănăstirii, tocmai pentru că aceasta constituie o lege monahală. Iar în al treilea rând, istoria monahismului, cu experienţele, cu căderile şi ridicările sale, a dovedit că atât timp cât monahii au rămas la o alimentaţie vegetariană paradisiacă, alternată din când în când cu una lacto-vegetariană pentru vindecarea mândriei, regulă cerută de toate rânduielile monahale cunoscute, nu au degenerat într-o vieţuire lumească“.

Mărturii despre monahii cu viaţă îmbunătăţită

Lucrările Sinaxei monahale cu stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Iaşilor au cuprins şi mărturiile stareţilor participanţi despre mutarea la Domnul a unor vieţuitori din obştile pe care le păstoresc, care s-au evidenţiat printr-o viaţă îmbunătăţită şi un sfârşit creştinesc, cu pace. În acest sens, arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, a vorbit despre monahul Gamaliil Păvăloiu; protos. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin, a vorbit despre protos. Pimen Chirilă; maica stareţă Olimpiada Chiriac de la Mănăstirea Agapia a vorbit despre monahia Magdalena Tofan; maica stareţă Iosefina Giosanu de la Mănăstirea Văratec a evocat-o pe monahia Agafia Borcea; maica stareţă Ambrozia Hriţuc de la Mănăstirea Agafton a vorbit despre monahia Lavrentia Niţă; iar arhim. Pahomie Catană, stareţul Sihlei, a vorbit despre viaţa părintelui Visarion Ghibilic, dar şi desprea cea a egumenului Andrei Ionescu şi a monahului Spiridon Rusu, acesta din urmă plecat la Domnul în ziua prăznuirii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, 8 noiembrie, a acestui an.

Slujbe în cinstea Sfântului Paisie Velicikovski

Întrucât Sinaxa monahală cu stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Iaşilor din acest an s-a desfăşurat pe parcursul zilei liturgice 14-15 noiembrie, când a avut loc prăznuirea Sfântului Paisie Velicikovski, în Biserica „Înălţarea Domnului“ a Mănăstirii Neamţ, IPS Teofan, în sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat miercuri seară slujba Privegherii în cinstea Sfântului, iar ieri-dimineaţă, Sfânta Liturghie.

La finalul Sfintei Liturghii, la care au slujit şapte dintre stareţii participanţi la lucrările Sinaxei, precum şi cei trei părinţi exarhi din Arhiepiscopia Iaşilor, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat importanţa duhovnicească a zilei: „Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit de măreţul praznic al monahismului, închinat Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Paisie de la Neamţ, să fim chiar în lavra în care Sfântul s-a nevoit şi s-a rugat împreună cu sutele de călugări din vremea lui, să fim alături de mormântul lui şi de sfintele lui moaşte. Am încercat, de-a lungul acestei zile liturgice, să pătrundem în duhul părintelui Paisie şi să ne lăsăm pătrunşi de trăirea şi învăţătura marelui duhovnic şi stareţ, în dorul nostru după Dumnezeu. Nu a avut Sfântul Paisie un alt gând, un alt dor şi o altă dorinţă decât să-L găsească pe Dumnezeu şi să găsească loc potrivit unde să se mântuiască şi să găsească drum spre împărăţia cerurilor, iar după căutări de nenumăraţi ani, a găsit Moldova cu mănăstirile ei, Dragomirna, Secu, şi în cele din urmă Neamţ, unde a simţit că este locul prielnic să-şi sfârşească zilele după îndelunga osteneală în via Domnului“.

A urmat apoi cuvântul de mulţumire al părintelui arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, care a menţionat şi faptul că în anii din urmă, foarte mulţi credincioşi de peste hotare, în special din Ucraina, vin să se închine la moaştele Sfântului Paisie, cunoscut din ce în ce mai mult în toată lumea ortodoxă.

„S-a formulat imperativul de a continua în cele bune“

Lucrările Sinaxei monahale cu stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Iaşilor s-a încheiat cu discuţiile legate de diferite probleme administrative şi cu audienţele primite de IPS Teofan. Despre concluziile întâlnirii monahale din acest an, mai multe detalii ne-a oferit arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor: „În urma alocuţiunilor rostite şi a răspunsurilor la întrebările stareţilor participanţi la Sinaxă, s-a formulat imperativul pentru mănăstirile care păstrează cu acrivie tradiţia monahală a predaniei Sfinţilor Părinţi de a continua în cele bune, iar acolo unde acestea nu sunt încă la măsura pe care Sfinţii Părinţi ne-o pun înainte, să se aibă în vedere împlinirea rigorilor descoperite în canoanele bisericeşti şi în hotărârilor sinodale. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a desluşi clar unele probleme monahale şi administrative, precum şi acela de a şti să alegem cu discernământ între iconomie şi acrivie, după măsura pe care Sfinţii Părinţi ne-au arătat-o.“