Gândul PS Siluan către tinerii de la „Nemțișor”: „Fiți atenți și urmăriți ce se întâmplă în inima voastră!”

Arhiepiscopia Iaşilor

Gândul PS Siluan către tinerii de la „Nemțișor”: „Fiți atenți și urmăriți ce se întâmplă în inima voastră!”

Poiana Nemțișor, aflată în apropierea Mănăstirii Neamț, a devenit din nou locul de întâlnire al bucuriei, rugăciunii și dialogului, găzduind cea de-a XVI-a ediție a Taberei „Nemțișor”. Evenimentul este organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și a reunit peste 500 de tineri din întreaga eparhie, precum și din diaspora. În ultima zi, participanții s-au rugat la Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.

Ca în fiecare an, programul taberei a inclus conferințe tematice, sesiuni de dialog, ateliere formative, activități sportive și momente liturgice, oferind tinerilor un cadru prielnic pentru meditație duhovnicească, dar și pentru cultivarea relațiilor de prietenie cu ceilalți participanți sosiți din alte colțuri ale eparhiei.

În această dimineață, 24 iulie, în ultima zi a întâlnirii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Siluan, Episcopul românilor din Italia, care le-a transmis celor prezenți că dacă alungăm invidia și judecata aproapelui din inimă, atunci putem cultiva harul Duhului Sfânt:

În inima omului începe bătălia între gândul bun cu gândul rău și bătălia conștiinței noastre, care vrea să fie creștinească și bună, cu ceea ce este rău. Judecata celorlați și invidia, la asta să fiți atenți! Dacă ajungeți în viață să nu judecați pe ceilalți și să-i îngăduiți așa cum sunt până să-i iubiți așa cum sunt, să nu fiți invidioși pe ceilalți, să nu ți se pară „nu că celălalt e mai așa” și să începi să judeci. Mai ales că cei care suntem un pic mai din Biserică, avem această ispită să judecăm pe cei care nu sunt din Biserică. Deci fiți atenți la inimă și urmăriți ce se întâmplă în inima voastră. Vă dau un criteriu foarte simplu: vrei să știi dacă în inima ta e gând bun, gând de la Dumnezeu sau te stăpânesc gânduri străine și gânduri care nu sunt de la Dumnezeu? E foarte simplu. Dacă în inima ta e pace, liniște, bunăvoire, seninătate și bucurie, înseamnă că în inima ta harul Duhului Sfânt este acolo cultivat prin gânduri bune, prin doriri bune, prin bunăvoire, prin nejudecare și așa mai departe. Dacă în inima ta e agitație, tulburare, neliniște, teamă și așa mai departe, înseamnă că acolo tu cultivi niște gânduri care atrag alte duhuri.

Duhul lui Dumnezeu dă totdeauna pace, liniște, seninătate, încredere, bucurie și bine. Îți deschide inima către ceilalți și să fii curios, să cunoști și să te bucuri de tot ceea ce vezi. Soarele e pe cer și cerul albastru, mă bucur. E ploaie, mă bucur că plouă, că-i bine că plouă. Mă bucur că este verdeață, frumos aici, mă bucur de chipurile celorlați.

Tabăra „Nemțișor” din acest an a avut ca temă „Biserica noastră – un veac de rodire a Duhului Sfânt”. Potrivit organizatorilor, prin multitudinea de activități desfășurate în aceste patru zile, participanții au reflectat asupra roadelor lucrării Bisericii noastre în ultimul secol, începând cu momentul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.

Tinerii au participat în fiecare zi la Sfânta Liturghie și au cântat, ceea ce a fost îmbucurător este că ieri s-au împărtășit aproape 200 de participanți, astăzi cam 100 de tineri și îi văd puțin obosiți, dar foarte bucuroși, sunt din foarte multe locuri. Cred că sunt din 60 de locuri, veniți din 60 de parohii, sunt veniți din Germania, din Franța, din Belgia, din America, tineri români care trăiesc în afară, dar din toată Moldova, din Basarabia, se poartă de parcă s-ar cunoaște de multe vreme. E un lucru îmbucurător pentru că se simt ca acasă, se simt ca într-o familie.

Aici au fost dialoguri frumoase despre sfințenie, tema a fost „Biserica noastră – un veac de rodire a Duhului Sfânt”. S-a vorbit despre sfințenie, despre sfinții noștri canonizați în ultimul an, și tema principală a fost „Cum reușim și noi să devenim sfinți?”, sau cum reușește un tânăr să poată dobândi harul lui Dumnezeu încât să devină sfânt. A fost un moment de pace, de bucurie, de intens dialog, de cunoaștere, de frumos, vremea a ținut cu noi, de binecuvântare, de curaj, pentru că foarte mulți tineri nu au mai participat niciodată și acum dobândesc curajul de a face ceva, de a se apuca de învățat, să-și dea capacitatea, să dea bacalaureatul, să dea la o facultate. S-au făcut schimburi de gânduri, mii de schimburi de gânduri, ne-a mărturisit părintele arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.

Tinerii prezenți la Nemțișor vor avea prilejul de a se reîntâlni în a doua jumătate a lunii august, la Iași, cu ocazia celei de-a V-a ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM). În perioada 18-20 august, peste 1.500 de participanți din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum și din diaspora, sunt așteptați la Catedrala Mitropolitană.