Pagina dedicată problemelor religioase a publicației Huffington Post a postat de curând un articol prin care vrea să demonstreze că Dumnezeu nu este un „peţitor” celest, şi astfel că nu ar trebui să căutăm pe internet sau în altă parte pentru a ne umple golul sentimental.

„Îmi iubesc soţul/soția dar nu este ceea ce mi-a hărăzit Dumnezeu.”  Așa ceva nu există. Dumnezeu nu este un „Urania” atotputernic ce își petrece timpul gândindu-Se ce pereche ar duce la cel mai fericit, cel mai atractiv (alb, bazat pe reclame) sau cel mai împlinit cuplu. Dumnezeu cu siguranță nu trimite algoritmi cu fundamente creștine de care să profite siturile web pentru găsirea „partenerului perfect”.

De ce?

Pentru că acest concept de suflete pereche, care să ni se potrivească precum o mânușă, este ceva inventat de noi, nu dat de Dumnezeu. Nicăieri pe tot cuprinsul Sfintei Scripturi nici Dumnezeu, nici Iisus, nici Apostolii nu dau niciun indiciu referitor la faptul că undeva acolo există sufletul pereche pe care ar trebui să îl căutăm și musai pe acela trebuie să-l găsim, nu ni se spune că există o persoană „perfectă”, în sensul strict al cuvântului, pentru fiecare dintre noi ci doar potrivită. Ideea unui „suflet pereche” provine mai mult din conversaţiile lui Platon decât din Vechiul sau Noul Testament:

„[Zeus] a spus: «Cred că am un plan care le va micșora mândria și le va îmbunătăți purtarea; oamenii trebuie să existe, dar îi voi separa în două astfel încât să fie mai slabi și mai numeroși; avantajul va fi acela ca astfel ne vor fi mai folositori…» natura umană a fost inițial una iar noi eram un întreg, iar dorința și căutarea întregului se numește iubire.” Platon, Banchetul.

   Descrierea destul de ciudată a lui Platon a omului „premedieval” (ca un întreg care acum îl găsim scindat) apare pe internet și în cărțile cu subiectul „cum să-ți găsești iubirea adevărată” însă bineînțeles aceasta este mai mult o fabulă decât un adevăr. Cu toate acestea, ar trebui să ținem cont de faptul că Platon sugerează că dacă „cealaltă jumătate” a noastră este omorâtă, ar trebui să ne căutăm o alta pentru a fi împliniţi din nou. Dorinţa de a ne „împlini” se află în strânsă legătură cu o alta şi anume cu ceea ce Banchetul numeşte a fi „iubirea”. Ba chiar, în Banchetul, iubirea celui asemenea este descrisă ca fiind cea mai înaltă formă a iubirii.

Cu toate acestea, problema cea mai importantă „în găsirea sufletului pereche” este întrebarea dacă „Dumnezeu își impune sau nu voința” în vieţile noastre şi chiar asupra fiecărei hotărâri pe care o luăm.

Atunci când vine vorba de „alegeri” ne aflăm prinşi într-o luptă spirituală între patimi și Cuvântul lui Dumnezeu. Ce decizie vom lua, vom urma patimilor sau chemării credinței? Cedând patimilor sau cedând „voinţei” lui Dumnezeu dezvăluită prin Hristos? În cele din urmă, dacă vrem să ne cunoaștem Tatăl, trebuie să Îl cunoaștem pe Fiul (Ioan 14, 9).

Prima cale este de a „lua o decizie” în viața aceasta (fie ea importantă sau nu) cu ajutorul Sfântului Duh și al Sfinților. Trebuie să facem alegerile care țin de „Duh” şi nu cele ce ţin de „trup”. Sfântul Apostol Pavel surprinde aceasta în una din epistolele sale:

„Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.  Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.  Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare.  Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri. Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora  pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. 

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,  Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm”Galateni 5, 16-25.

Creștinii trebuie să trăiască așa cum ni se arată în poruncile lui Hristos precum și în tradiția Bisericii (formată din scripturi, cântări, viețile sfinților, etc.) care sunt unul și același lucru, Cuvântul lui Dumnezu. Procedând astfel, putem fi din ce în ce mai puțin dependenți și robi ai patimilor, și din ce în ce mai mult în armonie cu „voia” lui Dumnezeu, așa cum ni s-a făcut cunoscut atât prin Iisus Hristos precum și prin viața Bisericii.

„Dragostea, bucuria, pacea” este calea lui Hristos, și urmând această cale, nimeni nu va lua o decizie „greșită”  și nici nu va acționa contrar voinței lui Dumnezeu în găsirea perechii potrivite.