Ne dorim fericirea. Atunci de ce trăim mereu nemulțumiți?

Filosofia este neputincioasă în a lămuri satisfăcător pricina acestui paradox. Cu toate acestea, credinţa creştină oferă explicaţia.

Cel mai mare paradox al vieţii noastre este că, deşi luptăm instinctiv pentru fericire, mai tot timpul suntem nemulţumiţi şi neîmpliniţi, chiar dacă nu ne ameninţă niciun pericol.

Filosofia este neputincioasă în a lămuri satisfăcător pricina acestui paradox. Cu toate acestea, credinţa creştină oferă explicaţia: pricina nemulţumirii noastre şi a sentimentelor noastre obscure sălăşluieşte în noi înşine. Ea rezultă din păcat, nu doar din păcatele personale, ci şi din însăşi natura noastră marcată de păcatul strămoşesc. Stricăciunea păcătoasă este principala sursă a mâhnirii şi a suferinţei noastre.

Păcatul este o boală spirituală care se dezvoltă şi se extinde cu timpul, precum celulele canceroase. Necontrolat, păcatul capătă putere şi îşi înrobeşte victima. Astfel, îi slăbeşte omului voinţa spre bine, îl umple de răutate şi de amărăciune, trezeşte în el sentimente pătimaşe şi gânduri rele, silindu-l să păcătuiască fără de oprelişte.

Cu toţi suntem, într-o mai mare sau mai mică măsură, nimiciţi de păcat – chiar dacă, de multe ori, nu recunoaştem extinderea bolii noastre lăuntrice.

Principalul motiv pentru care Domnul Iisus Hristos a venit în lume a fost acela de a smulge păcatul din rădăcini, de a ne readuce la sănătatea duhovnicească şi, odată cu ea, la fericirea veşnică. Cu toate acestea, cum păcatul este în chip intim amestecat cu duhul nostru şi cu a noastră voinţă, cu subconştientul nostru, el nu poate fi suprimat imediat sau prin mijloace exterioare.

Esenţial este să acţionăm în mod activ pentru a-l stârpi, însă propriile eforturi nu sunt de ajuns pentru a săvârşi o eradicare completă a păcatului. Numai harul lui Hristos ne poate da o deplină însănătoşire duhovnicească.

De la același autor

Ultimele din categorie