Iată câteva din greșelile care pot apărea în practicarea Rugăciunii lui Iisus:

· Ca și-n muncile trupești, în practica rugăciunii creștinul trebuie să aibă dreaptă socoteală. Altfel, postul aspru, asceza peste măsură, pentru a primi darurile dumnezeiești, îl vor duce pe nevoitor la mândrie și chiar la ieșirea din minți;

· Există unii oameni care practică Rugăciunea lui Iisus cu scopul principal de a ajunge în scurt timp la vederea Luminii Dumnezeiești, și astfel își pierd râvna și deznădăjduiesc. Nevoitorul trebuie să știe că acest lucru nu se întâmplă imediat și că această luptă durează mulți ani. Dumnezeu nu trece peste voința noastră, deoarece suntem persoane și avem voință liberă, dar nici noi nu trebuie să forțăm libertatea lui Dumnezeu, pentru că și Dumnezeu este Persoană și vine la noi atunci când crede că este cu cuviință, atunci când El vrea, conform planului Lui de mântuire (a lumii și a fiecărei persoane în parte);

· Altă greșeală este să dăm prea mare importanță metodelor psihotehnice de practicare a Rugăciunii lui Iisus. Aceste metode, precum sunt: inspirația și expirația, bătăile inimii, sunt doar metode generale, ca să ne adunăm mintea și să o eliberăm de elementele străine naturii sale. Aceste metode nu sunt miraculoase, dar ne sunt de folos, căci evită împrăștierea minții. Când mintea ajunge să fie concentrată și ținută cu ușurință înlăuntrul ei, atunci toate aceste metode auxiliare devin netrebuincioase.

· Alte greșeli apar atunci când vrem să trecem repede de la o treaptă a rugăciunii la alta. Unii oameni, sărind peste prima treaptă, trec direct la a doua și nu reușesc prea mult. Alții sar de la prima treaptă la a treia, unde înaintează mai ales pe respirație. În acest caz inima trupească s-ar putea să sufere și acest lucru poate duce la încetarea Rugăciunii lui Iisus. Nu este o boală, bineînțeles, dar totuși este posibil ca această lucrare sfântă să se oprească.

· O altă ispită a Rugăciunii lui Iisus este cea legată de lacrimi. Atunci când Rugăciunea lui Iisus  rămâne în minte, ochii varsă multe lacrimi. Dar acest lucru nu este întotdeauna obligatoriu. Rugăciunea poate continua foarte bine și fără de lacrimi. Așadar, nu trebuie să deznădăjduim în absența lacrimilor, pentru că ele vor veni atunci când va îngădui Dumnezeu. Și chiar dacă suntem inundați de ele, nu trebuie să le dăm mare atenție și nici să arătăm altora aceste stări (cu excepția duhovnicului). Practica ascetică spune că atunci când vorbim despre astfel de stări, ele încetează imediat și este nevoie de mult timp pentru a le dobândi din nou.

· De asemenea, nu trebuie să ne gândim prea mult în ce stadiu al rugăciunii suntem. Pe orice treaptă am fi trebuie să continuăm cu smerenie. Totodată, nu trebuie să ne mândrim, în timpul rugăciunii, cu stările noastre - pentru că pierdem totul. Omul este un cerșetor care umblă după o bucată de pâine și apoi se mândrește că a obținut-o în dar. Smerenia este comoara tuturor virtuților. Ea ascunde toate virtuțile și în final se ascunde și pe ea. Trebuie să evităm cu prudență mândria în viața duhovnicească, mai ales atunci când ea vine ca slavă deșartă. Slava deșartă apare în toate virtuțile noastre. Sfinții Părinți spun că slava deșartă este asemenea cu un vânzător (trădător) care deschide în ascuns porțile cetății, pentru a fi jefuită de vrăjmași. Nu contează câte virtuți sau câtă tărie avem. Slava deșartă ne dă în mâinile diavolilor. Și de aceea Sfinții Părinți ne sfătuiesc ca să nu ne apucăm de vreo virtute care ne duce la slava deșartă. Sfântul Grigorie Sinaitul spune că cea mai bună apărare pentru atletul rugăciunii este să fie în starea de smerită cugetare, ca bucuria ce-i vine din rugăciune să nu-l ducă la mândrie.

(Extras din Ierod. Cleopa Paraschiv, Arhim. Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus, Editura Agaton, Colectia „Rugul aprins”, Făgăraș, 2002)