Gropi comune pentru creştinii din Sadad

Religia în lume

Gropi comune pentru creştinii din Sadad

„Gropile comune ale acestor martiri creştini nu au fost găsite în acelaşi timp. În imediata apropiere a satului a fost găsit primul loc, un mormânt pentru zece persoane. În opinia criminaliştilor, primii cinci oameni au fost ucişi sâmbătă, iar următorii cinci – duminică. Al doilea mormânt comun, similar cu primul, conţinea 20 de trupuri, bărbaţi, femei, copii ucişi de către militanţi în noaptea de luni, 28 octombrie”.

Satul Sadad este una dintre cele mai vechi aşezări din Siria, fiind menţionat chiar şi în Sfânta Scriptură (Numeri 34,8; Ezechiel 47,15). Aici a existat o puternică comunitate creştină, care a rezistat cuceririi musulmane, până astăzi localitatea fiind majoritar creştină.

Cotidianul creştin Christian Post, dar şi canalul media Pravoslavie.ru descriu situaţia tragică a acestui loc, care a fost ocupat de rebelii Jabhat al-Nusra, timp de aproape o lună. După eliberarea zonei de către forţele armate, aici au fost filmate imagini desprinse, parcă, din cel de-al doilea Război Mondial. Au fost găsite 30 de trupuri de copii, bărbaţi şi femei, toate în două gropi comune. Oameni ucişi de către jihadiştii extremişti în zilele de 26-28 octombrie ale acestui an.

Martorii evenimentului au declarat că aşezarea, cu o populaţie de 15.000 de creştini, a fost distrusă în întregime şi jefuită. Agenţia de ştiri Fides citează ca sursă principală pe Arhiepiscopul Selwanos Boutros Alnemeh, Mitropolitul siro-iacobit din Homs şi Hama. Acesta mărturiseşte cum, în dimineaţa zilei de 21 octombrie, militanţii islamişti au încercuit satul: „Timp de o săptămână, 1.500 de familii au fost ţinute ostatice, fiind adevărate scuturi umane. Printre aceştia, copii, persoane în vârstă, tineri, bărbaţi şi femei. Unii dintre ei au fugit pe jos opt kilometri, într-o altă localitate, la Al-Hafer, pentru a găsi refugiu. Aproximativ 2.500 de familii au fugit din Sadad. Şi astăzi, ei sunt refugiaţi împrăştiaţi în Damasc, Homs, Fayrouza, Zaydal, Maskane şi Al-Fhayle. 45 de civili nevinovaţi au fost martirizaţi pentru niciun motiv şi, printre ei se află femei şi copii. Alţi civili au fost ameninţaţi şi terorizaţi. 30 au fost răniţi şi zece persoane sunt încă date dispărute”.

După eliberarea zonei, reprezentanţii armatei guvernamentale şi numeroşi voluntari au descoperit două gropi comune, în care erau îngropate 30 de trupuri. Acelaşi arhiepiscop relatează: „Gropile comune ale acestor martiri creştini nu au fost găsite în acelaşi timp. În imediata apropiere a satului a fost găsit primul loc, un mormânt pentru zece persoane. În opinia criminaliştilor, primii cinci oameni au fost ucişi sâmbătă, iar următorii cinci – duminică. Între aceste trupuri a fost identificat inginerul-colonel Sarkis Koriakos Sarkis, un cunoscut militant pentru libertatea creştinilor din Siria. Al doilea mormânt comun, similar cu primul, conţinea 20 de trupuri, bărbaţi, femei, copii ucişi de către militanţi în noaptea de luni, 28 octombrie”.

Situaţia este dezastroasă în întreaga localitate: „Bisericile sunt deteriorate şi profanate, lipsite de cărţile vechi şi mobilierul preţios. Şcolile, clădirile guvernamentale şi clădirile municipale au fost distruse, împreună cu oficiul poştal, spitalul şi clinica”, a adăugat păstorul comunităţii creştine.

La final, acesta a cerut tuturor ca, împreună, să ne rugăm pentru pacea Bisericii din Siria: „Am strigat după ajutor, dar nimeni nu a ascultat şi nu a răspuns. Unde este conştiinţa creştină? Unde este conştiinţa umană? Unde sunt fraţii mei şi ai celor care suferă astăzi în doliu şi întristare? Rugaţi-vă pentru noi! Amin”.