Grup de studenţi din Viena în vizită la Cluj Napoca
Un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii din Viena a fost primit ieri, 31 mai, de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca.
Însoţiţi de părintele Ioan Moga, ei vor vizita mai multe obiective religioase şi culturale din oraş, printre care Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” şi biserica ortodoxă „Schimbarea la Faţă”. La Facultatea de Teologie Ortodoxă vor purta discuţii cu reprezentanţi ai acestei instituţii de învăţământ superior.
Despre vizita studenţilor din Viena la Cluj-Napoca teologul Radu Preda a precizat: „În cadrul cursului de Istoria şi teologia Bisericii Răsăritului, care se ţine an de an la Universitatea din Viena, la Facultatea de Teologie Catolică, vine un grup de studenţi dintre cei care urmează acest curs, însoţiţi de asist. univ. dr. Ioan Moga, preot ortodox român, să viziteze municipiul Cluj-Napoca, pentru că acest oraş are o diversitate care reprezintă cel mai bine modul în care Ortodoxia se încadrează în diversitatea interconfesională şi interetnică a Europei Centrale”.
sursa: radiorenasterea.ro