Hirotesia noului protopop al Protopopiatului Iaşi 1

Arhiepiscopia Iaşilor

Hirotesia noului protopop al Protopopiatului Iaşi 1

În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri întâlnirea lunară a preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În cadrul acestei întâlniri a fost hirotesit protopop al Protopopiatului Iaşi 1 pr. Toma Gradinaciuc, parohul parohiei „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun.

Preoţii Protopopiatului Iaşi 1 au un nou protopop în persoana părintelui Toma Gradinaciuc, aceasta ca urmare a deciziei Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor întrunit în şedinţa din 19 august 2011, prezidată de IPS Părinte Mitropolit Teofan. În urma acestei şedinţe, s-a decis încetarea, începând cu data de 1 septembrie 2011, a activităţii de protopop al Protopopiatului Iaşi 1 pentru părintele Constantin Andrei.

Înalt Preasfinţitul Teofan a remarcat în cuvântul adresat preoţilor prezenţi ieri la întâlnirea lunară că a hotărât ca părintele Toma Gradinaciuc să preia lucrarea de protopop al Protopopiatului Iaşi 1 pentru un mandat de patru ani. „M-am oprit asupra părintelui Toma din mai multe considerente. Am considerat că este bine ca noul protopop să aibă parohie în oraş, pentru a fi mai aproape de sediul protopopiatului şi de Centrul eparhial. Pe de altă parte, părintele Toma a ajuns la vârsta unei maturităţi experimentate, construind o foarte frumoasă biserică, fiind unul dintre puţinii preoţi care a reuşit să gestioneze un aşezământ social prin intermediul căruia un număr considerabil de copii pot să studieze, fiind îngrijiţi şapte zile din şapte. Părintele Toma are responsabilitatea de a veghea la buna rânduială din protopopiat. Îi cer părintelui Toma să continue lucrarea din Protopopiatul Iaşi 1, aşa cum a împlinit-o până acum părintele Constantin Andrei, şi să sesizeze acele locuri unde trebuie lucrat mai intens. Mulţumesc părintelui Constantin Andrei pentru toată lucrarea săvârşită ca preot şi ca protopop, urmând să-şi continue activitatea la Biserica Bărboi din Iaşi. Să-l sprijiniţi şi să-l ascultaţi pe părintele protopop Toma Gradinaciuc. Cuvântul protopopului este cuvântul mitropolitului“, a explicat IPS Teofan.

„Am parcurs împreună perioada cea mai dificilă post-decembristă“

Părintele protopop Constantin Andrei a prezentat ordinea de zi a întrunirii preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1: normele generale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, prezentarea proiectului privind metodologia inventarierii bunurilor parohiale şi afişarea programului liturgic pe uşa bisericii. Apoi, părintele protopop Constantin Andrei a trecut în revistă cei 20 de ani de activitate în fruntea Protopopiatului Iaşi 1. „Am parcurs împreună perioada cea mai dificilă post-decembristă, o perioadă de foc. Am fost ales de preacucerniciile voastre, pentru care vă mulţumesc. Consider că alegerea părintelui Toma Gradinaciuc în funcţia de protopop este una dreaptă şi înţeleaptă. În cei 20 de ani de activitate s-au zidit 53 de biserici în Protopopiatul Iaşi 1, în afară de bisericile care s-au reparat capital sau care s-au pictat. Una dintre frumoasele împliniri pe care le-am avut, şi vă aparţine preacucerniciilor voastre, este faptul că aţi contribuit la renaşterea bisericii de la Spitalul Militar din Iaşi. A fost important că am reuşit cu toţii să salvăm acea biserică. Una dintre marile bucurii a fost readucerea clădirii de la SC IPROCHIM SA în ograda Bisericii. Acest demers a însemnat foarte multe audienţe şi drumuri la Bucureşti. După înfiinţarea Protopopiatului Iaşi 1, în anul 1990 am obţinut clădirea în care îşi desfăşoară activitatea cancelaria protopopiatului. Să ne amintim şi de reabilitarea clădirii Facultăţii de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» din Iaşi, după ce s-a mutat în noul sediu, dar şi de crucea de pe Bucium, care a fost ridicată prin contribuţia preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1, având sprijinul celor din Protopopiatul Iaşi 2. Toate aceste lucruri au însemnat osteneală şi contribuţia preacucerniciilor voastre. Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat putere şi capacitate. Dumnezeu m-a ajutat să conduc şi mulţumesc pentru tot ce mi-a dat. Eu am iubit, iubesc şi voi iubi Biserica, care a contat în primul rând pentru mine. Mulţumesc Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că a avut încredere în mine, pentru că m-a încurajat foarte mult şi m-a povăţuit. Pentru activitatea pe care am derulat-o am un cuvânt de mulţumire pentru PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a fost ca un adevărat părinte, întărindu-ne foarte mult autoritatea şi fiind prezent cu noi. Mulţumesc Înalt Preasfinţitului Teofan pentru permisiunea de a continua încă trei ani  activitatea, de la venirea Înalt Preasfinţiei Sale în scaunul mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei. Cuvânt de mulţumire am pentru părinţii consilieri, pentru buna colaborare şi pentru colaboratorii cancelariei protopopiatului“, s-a exprimat pr. protopop Constantin Andrei.

„Îmi voi da toată silinţa pentru a fi o punte bună de legătură între frăţiile voastre şi IPS Teofan“

Părintele Toma Gradinaciuc, noul protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a explicat că momentul instalării în demnitatea de protopop este unul deosebit. „Am auzit multe lucruri frumoase la adresa părintelui Constantin Andrei, care îşi încheie mandatul. Nădăjduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Înalt Preasfinţitului Teofan, cu rugăciunile sfinţiilor voastre, să pot face faţă acestei chemări. Mulţumesc Înalt Preasfinţitului Teofan pentru încrederea acordată şi părintelui protopop Constantin Andrei, care l-a însoţit pe PS Calinic Botoşăneanul la punerea pietrei de temelie a Bisericii «Sfântul Apostol Toma». Vreau să-i asigur pe preoţii din Protopopiatul Iaşi 1 că îmi voi da toată silinţa pentru a fi o punte bună de legătură între frăţiile voastre şi IPS Teofan, care va dirija activitatea ce se va desfăşura“, a spus pr. Toma Gradinaciuc.

În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană, părintele Toma Gradinaciuc a fost hirotesit protopop de IPS Părinte Mitropolit Teofan, în prezenţa preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit fostului protopop Constantin Andrei o icoană cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, în semn de preţuire pentru toată activitatea derulată în cei 20 de ani la Protopopiatul Iaşi 1.

Citește despre: