Hram la Centrul social-cultural „Sfântul Ilie“ al Mănăstirii Miclăuşeni

Arhiepiscopia Iaşilor

Hram la Centrul social-cultural „Sfântul Ilie“ al Mănăstirii Miclăuşeni

Centrul social-cultural „Sfântul Ilie“, instituţie înfiinţată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru administrarea castelului şi a parcului de la Miclăuşeni, şi-a serbat ieri hramul. Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii a fost oficiată în Biserica „Buna Vestire“ a Mănăstirii Miclăuşeni, în soborul slujitor fiind prezent şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, în calitate de delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.

Răspunsurile la strană au fost date de corul de maici al mănăstirii, la slujbă fiind prezenţi numeroşi credincioşi din oraşele Iaşi, Roman şi Târgu Frumos. Mai multe detalii despre eveniment ne-a oferit monahia Parascheva Călmăţuianu, coordonator al Centrului social-cultural „Sfântul Ilie“ de la Miclăuşeni:   „Programul liturgic dedicat hramului Centrului nostru a debutat sâmbătă seara cu slujba Privegherii şi a continuat duminică cu Canoanele zilei şi ale Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, cu slujba Acastistului Sfântului şi cu slujba Sfintei Liturghii. Ca delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, la sărbătoarea hramului din acest an a fost prezent părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a ţinut cuvânul de învăţătură în cadrul Sfintei Liturghii, în care a explicat pericopa evanghelică a zilei. În cuvântul rostit, părintele consilier a amintit şi de importanţa legăturii sufleteşti dintre credincioşi şi mănăstiri, subliniind că în viaţă există lucruri importante, dar există şi lucruri esenţiale, iar acestea din urmă se realizează şi prin păstrarea legăturii cu aşezările monahale. La final, părintele Hrisostom a transmis binecuvântările şi gândurile bune venite din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, atât pentru obştea mănăstirii, cât şi pentru toţi cei prezenţi“.

Tot maica Parascheva ne-a vorbit puţin şi despre semnificaţia duhovnicească a celui de-al doilea hram al Mănăstirii Miclăuşeni: „Referitor la sărbătoarea Centrului nostru, este important de menţionat faptul că hramul - ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie, 20 iulie - vine în continuarea prăznuirii Sfintei Cuvioase Macrina - 19 iulie. Cele două zile au o legătură pentru noi foarte interesantă, întrucât Ecaterina Sturdza Cantacuzino, cea care a donat întreg complexul, s-a călugărit cu numele de Macrina, iar paraclisul de iarnă al Mănăstirii Miclăuşeni o are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Macrina. De aceea, după hramul principal al mănăstirii noastre - sărbătoarea Bunei Vestiri -, aceste două prăznuiri, Sfânta Cuvioasă Macrina şi Sfântul Proroc Ilie, care au o comuniune şi unitate specială, reprezintă cel de-al doilea hram al aşezării monahale de la Miclăuşeni. Mai avem un hram, cel al paraclisului de vară, aşezat sub ocrotirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“.

La final, toţi cei prezenţi la hramul Centrului social-cultural „Sfântul Ilie“ au luat parte la o agapă.

Mănăstirea Miclăuşeni, Castelul Sturdza şi parcul dendrologic - care se întinde pe 30 de hectare, fiind cel mai mare parc de acest fel din judeţul Iaşi - sunt reunite în Centrul social-cultural „Sfântul Ilie“, administrat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Turiştii care vor să se bucure de frumuseţea acestor locuri, de parcul dendrologic care conţine arbori seculari, de însemnătatea ştiinţifică prin raritate şi frumuseţe, precum stejari de aproximativ 400 de ani, plopi de 250 de ani, frasini ce au atins 300 de ani, ginkgo biloba de peste un secol, castani şi tei de peste 150 de ani, o floră spontană deosebit de bogată şi chiar plante rare, cum ar fi stânjenelul pitic şi nufărul galben, se pot caza la reşedinţa de la Miclăuşeni în condiţii foarte avantajoase.

Citește despre: