Hram la Mănăstirea Peștera: „Dumnezeu a început lucrarea Sa de mântuire încă de la aducerea la templu a Maicii Domnului”

Arhiepiscopia Iaşilor

Hram la Mănăstirea Peștera: „Dumnezeu a început lucrarea Sa de mântuire încă de la aducerea la templu a Maicii Domnului”

De sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, biserica Mănăstirii Peştera din comuna Gârcina, judeţul Neamţ, şi-a serbat principalul hram. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început duminică seara cu slujba Privegherii și a continuat în ziua hramului cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, protos fiind părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. 

Singura aşezare monahală din Protopopiatul Piatra Neamț închinată Intrării Maicii Domnului în Biserică - Mănăstirea Peștera- și-a serbat ieri hramul. Delegat al Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan la slujba Sfintei Liturghii a fost părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Din soborul co-slujitor au mai făcut parte și părintele arhimandrit Petroniu Marin, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, precum și părintele protosinghel Vasile Rubin, stareţul Mănăstirii Horaiţa. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de eleve de la Seminarul Agapia, alături de stareța Mănăstirii Peștera - maica Teodora Amariei și de monahia Eustochia Volmer.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele exarh Nichifor Horia, care a prezentat la început istoricul așezării monahale nemțene, după care a făcut referire la importanța sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului: „Intrarea Maicii Domnului în biserică ne este pusă ca sărbătoare în chip deosebit și o prăznuim de fiecare dată cu atâta stăruință pentru că în ea vedem nu numai cinstirea cuvenită adusă Maicii Domnului, ci în primul rând un semn dumnezeiesc. Cunoaștem faptul că Sfânta Sfintelor era un spațiu de sfințenie în care nu intra decât arhiereul, o dată pe an. Și mai știm cât de atenți erau iudeii în ceea ce privește respectarea acestor prescriții ale sfințeniei. Însuși Domnul le sădise această frică; atunci când Uza se atinsese de chivot, care se afla în Sfânta Sfintelor, a căzut mort. Dumnezeu a vrut să le cultive iudeilor această frică de sfințenie, această frică de a prihăni cele care sunt întru cinstirea Lui. Și iată că Dumnezeu îngăduie și oamenii sunt martori unui semn dumnezeiesc atunci când Prunca Maria, la numai trei ani, intră în Sfânta Sfintelor. Așadar, praznicul din această zi ne este pus ca semn: Dumnezeu a început lucrarea Sa de mântuire încă de la aducerea la templu a Maicii Domnului”.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului, după care a avut loc o agapă.

Mănăstirea Peştera se află la şapte kilometri de oraşul Piatra Neamţ, fiind înfiinţată în anul 1993. Viața monahală din localitatea Gârcina este însă mai veche; în anul 1612 a existat un schit de maici care a avut și un rol cărturăresc, fiind și școală pentru copiii din sat. Se cunoaște și faptul că vechiul schit a primit din partea Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Ierusalim o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care astăzi se află la Mănăstirea Agapia. Sfinţirea noului locaș de închinăciune a fost oficiată în 1997 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În luna iunie a anului 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a numit în funcţia de stareţă a acestei aşezări monahale pe maica Teodora Amariei. Pe lângă hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, lăcașul de cult mai poartă și hramul „Sfânta Treime”.

Citește despre: