Hram și lansare de carte la Mănăstirea Eroilor de la Brusturi, Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Hram și lansare de carte la Mănăstirea Eroilor de la Brusturi, Neamț

Ziua de 14 septembrie 2021 a reprezentat un prilej de îndoită sărbătoare pentru obștea Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci din comuna Brusturi, județul Neamț. Cunoscută sub denumirea de Mănăstirea Eroilor, așezământul monahal își serbează, an de an, hramul la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

Programul liturgic prilejuit de sărbătoarea hramului a început de luni, 13 septembrie, cu Slujba Privegherii. Părintele Stareț, Protosinghelul Siluan Antoci, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a oficiat Vecernia Mare unită cu Litia, urmată de slujba Utreniei, la finalul căreia, într-un moment de mare încărcătură duhovnicească, a fost săvârșită Rânduiala Scoaterii Sfintei Cruci. Rânduiala liturgică a zilei următoare, 14 septembrie, a debutat cu Slujba Agheasmei Mici, urmată de Acatistul Sfintei Cruci, Ceasurile și Sfânta Liturghie.                                      

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Părintele Arhimandrit Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați și exarhul mănăstirilor din Zona Neamț, alături de un sobor numeros de preoți și diaconi. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin din județul Botoșani. Părintele a făcut referire la importanța Sfintei Cruci în viața creștinilor, evidențiind legătura dintre Cruce ca semn văzut și Crucea spirituală.   

Al doilea motiv de bucurie l-a constituit lansarea Monografiei Mănăstirii. Apărută cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Editura Doxologia, lucrarea reprezintă un moment important pentru istoria mănăstirii. Pelerinii prezenți în număr mare la sărbătoarea hramului au putut afla de la Părintele dr. Gabriel Piștea, redactor al Editurii Doxologia, punctele esențiale ale lucrării, subliniind, în mod special, claritatea informațiilor, stilul concis și plăcut, dar și măiestria scriitoricească a autorului, Părintele protosinghel Siluan Antoci.

La rândul său, Părintele stareț Siluan a mulțumit IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei pentru binecuvântarea oferită apariției lucrării și preoților prezenți pentru împreună slujire. În același timp, și-a exprimat recunoștința pelerinilor care au venit la hramul Mănăstirii pentru a cinsti Sfânta Cruce a Mântuitorului Hristos. (Silviu Bozariu)    

Citește despre: