Hramul Catedralei episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva

Episcopia Devei şi Hunedoarei

Hramul Catedralei episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva

Duminică, 6 decembrie 2015, Catedrala episcopală din Deva și-a sărbătorit cel dintâi hram.

Cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, duminică, 6 decembrie 2015, Catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva și-a sărbătorit cel dintâi hram. În prezența unei mulțimi numeroase de credincioși, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un ales sobor de ierarhi, preoți și diaconi, avându-l în frunte pe Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, gazda manifestărilor prilejuite de hramul Catedralei episcopale din Deva, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhilor care au venit cu dragoste la sărbătoarea Catedralei, preacuvioșilor și preacucernicilor părinți slujitori, tuturor autorităților prezente și tuturor hunedorenilor iubitori de Hristos și de frumos care au participat în număr mare la Sfânta Liturghie.

Un cuvânt de mulțumire special a fost adresat Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cel care a binecuvântat și prezența în mijlocul nostru a coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, cea care a încântat publicul hunedorean în seara precedentă cu un concert excepțional de colinde intitulat „Miracol pentru suflet”, dar care a oferit și răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie arhierească, cu prilejul sărbătoririi hramului.

Sursa: http://episcopiadevei.ro/index.php/2015/12/06/hramul-catedralei-episcopale-sfantul-ierarh-nicolae-si-sfintii-apostoli-petru-si-pavel-din-deva/

Citește despre: