Hramul cel mare al Sucevei: „A-l iubi pe celălalt este o purtare de cruce continuă”
Și în acest an, ziua de 24 iunie, dată în care, în anul 1786, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava de la Zolkiew și care a fost consfinţită ulterior de evlavia populară ca dată de cinstire a Sfântului, a unit în rugăciune, în vechea capitală a Moldovei, ierarhi, preoţi şi credincioşi. Zeci de mii de pelerini din întreaga țară, dar și din afara granițelor, au participat astăzi la hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, închinându-se la sfintele moaște şi participând la slujbele religioase săvârşite cu acest prilej.
Manifestările prilejuite de hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava au debutat sâmbătă, 23 iunie, la ora 05:30, când racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou a fost scoasă din biserică şi aşezată în curtea mănăstirii, sub un baldachin special amenajat. Rând pe rând, de-a lungul întregii nopţi, credincioşii s-au închinat şi au sărutat racla Sfântului ce le-a fost de atâtea ori grabnic ajutător, ascultând în acelaşi timp cântările slujbei Privegherii, oficiată de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou.
Duminică, în ziua marii sărbători, curtea mănăstirii sucevene a prins viaţă, umplându-se ochi de credincioşii veniţi de aproape sau de departe să participe la slujba Sfintei Liturghii săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, zeci de preoți și diaconi. La marea sărbătoare a Sânzienelor au participat stareţe şi stareţi de mănăstiri din Bucovina, protopopi, preoţi, călugări, călugăriţe. Răspunsurile liturgice în ziua hramului au fost date de Corala Arhiepiscopiei, dirijată de părintele Lucian Tablan Popescu.
După citirea Evangheliei din cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit cuvântul de învățătură, în care a subliniat faptul că viața creștină este o cruce zilnică, adică o mucenicie: „Cum se arată mucenicia în viața noastră? Se arată și se mărturisește, spun Sfinții Părinți, în trei feluri: în legătura noastră cu Dumnezeu, în legătura noastră cu aproapele, în legătura noastră cu noi înșine. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din toată ființa ta - oare această poruncă este un lucru ușor? În al doilea rând: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, dar și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Noi, în general, nu iubim nimic altceva decât pe noi înșine. A-l iubi pe celălalt este o purtare de cruce continuă, a purta greutatea pe care celălalt o poartă și a lua-o de pe umerii săi și o a pune pe sufletul tău, nu este un lucru la îndemâna tuturor. Iar dacă ne privim, în al treilea rând, pe noi înșine, a fi îmbrăcat în haina pocăinței, care înseamnă schimbare radicală a felului de a înțelege lucrurile, adică a le înțelege după duhul lui Dumnezeu, nu după duhul lumii, este de asemenea un act de mucenicie”.
Procesiune cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile Municipiului Suceava
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a mulțumit tuturor celor prezenți și în acest an la sărbătoarea municipiului Suceava, după care a avut loc procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile Municipiului Suceava, în sunet puternic de clopote şi în miros de tămâie şi flori. Au fost purtate cruci, prapuri şi icoanele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Racla cu moaştele Sfântului Ioan, purtată pe umeri de preoţi şi credincioşi, a ajuns, pe rând, la la Biserica „Învierea Domnului”, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, la Biserica „Sfântul Gheorghe” - Mirăuţi, la Biserica „Sfântul Dumitru”, la Biserica „Sfântul Nicolae”, la Catedrala „Naşterea Domnului” - Biserica Naşterii Maicii Domnului, revenind în cele din urmă la mănăstirea care adăposteşte sfintele moaşte de sute de ani.
În timpul procesiunii, credincioşii și mulţi locuitori ai municipiului Suceava, unii purtând sânziene în mâini, s-au aşezat de o parte şi de alta a străzilor pe unde au trecut sfintele moaşte, iar alţii au privit procesiunea de la balcoanele blocurilor. La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaşte s-a oprit, ierarhii au fost întâmpinaţi de preoţii slujitori cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în mâini, iar preoţii au rostit şi câte o rugăciune. Preoţii care au participat la pelerinaj i-au binecuvântat de-a lungul traseului pe credincioşi şi i-au stropit cu agheasmă. Pe la jumătatea drumului, în timpul procesiunii, au căzut și câțiva stropi de ploaie, fără să-i sperie însă pe participanți. La întoarcere, racla a fost aşezată din nou sub baldachinul din curtea mănăstirii, unde va rămâne până ce toţi credincioşii se vor fi închinat Sfântului.
Sărbătoarea de duminică a rememorat mutarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava. Evenimentul a avut loc în anul 1415, sub domnia şi la iniţiativa domnitorului Alexandru cel Bun. Ulterior, la data de 24 iunie 1589, ele au fost aşezate în noua Catedrală a Sucevei, ctitorită de Bogdan al III-lea şi fiul său, Ştefăniţă, denumită Sfântul Ioan cel Nou, numele sfântului său ocrotitor.