Hramul Mănăstirii Luncanii de Sus din Timișoara

Arhiepiscopia Timişoarei

Hramul Mănăstirii Luncanii de Sus din Timișoara

Marți, 1 octombrie, Mănăstirea Luncanii de Sus din Arhiepiscopia Timișoarei și-a sărbătorit hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un numeros sobor de preoți condus de pr. Bujor Păcurariu, protopopul Făgetului.

 Din soborul slujitorilor au făcut parte stareți de la mănăstirile din jurul Făgetului și preoți din parohiile învecinate. La marea sărbătoare a mănăstirii au fost prezenți numeroși credincioși din localitățile din împrejurimi, precum și autorități locale și județene. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Bujor Păcurar care a subliniat importanța acestei sărbători în viața credincioșilor și a obștii monahale și rolul covârșitor al Maicii Domnului pentru mântuirea fiecăruia dintre noi. Totodată, părintele protopop a transmis celor prezenți și obștii monahale condusă de monahia stavroforă Filoteea Nistor, IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului și purtarea de grijă a PS Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. La finalul slujbei, a fost săvârșită o slujbă de pomenire în amintirea arhimandritului Ieronim Stoican, primul duhovnic al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul vocal „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de diac. dr. Ion- Alexandru Ardereanu. Aşezământul monahal din satul timişean Luncanii de Sus a fost înfiinţat în anul 2001, cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi organizat ca mănăstire de maici cu viaţă de obşte.

(Sursa: mitropolia-banatului.ro)