Hramul Mănăstirii Pătroaia din Arhiepiscopia Târgoviştei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, vineri, 6 mai 2016, la Mânăstirea Pătroaia, comuna Crângurile, judeţul Dâmbovița, a fost serbat hramul bisericii sfântului așezământ.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți din localitățile învecinate, cu participarea a numeroși credincioși din împrejurimi, precum și a artistei plastice Silvia Radu.
Această mânăstire de maici, cel de al doisprezecelea așezământ monahal din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce susține viața duhovnicească din sud-vestul județului Dâmbovița, a fost ridicată la inițiativa Înaltpreasfinției sale, cu sprijinul sculptorului Vasile Gorduz și a soției sale, artista Silvia Radu, precum și cu susținerea deosebită a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, slujba punerii pietrei de temelie fiind oficiată în anul 2008.
Sursa: arhiepiscopiatargovistei.ro