Hramul „Mitropoliei Vechi”, sărbătorit la Iași prin slujire arhierească
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este și hramul catedralei vechi din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Slujba arhierească dedicată hramului a fost săvârșită pe amplasamentul din fața noii catedrale. Credincioșii prezenți au respectat distanțarea sanitară, ascultând Sfânta Liturghie din mai multe locuri ale incintei mitropolitane.
În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a subliniat: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este, și în zilele noastre, model de urmat, ca și noi să ne hrănim din curajul și din credința lui. E necesar nu doar să ne amintim de Sfântul Gheorghe, ci să‑L cinstim și prin el pe Dumnezeu Cel ce l‑a proslăvit. Să‑l chemăm în rugăciunile noastre pe Sfântul Gheorghe și să‑l urmăm noi înșine, îndrăznind ori de câte ori trebuie să mărturisim dreapta credință, ori de câte ori este ironizată sau batjocorită puterea binelui, puterea adevărului credinței sau, mai mult, batjocorită însăși credința în Maica Domnului, în sfinți, în icoane. Să ne îmbărbătăm, așadar, în această zi de sărbătoare, cu puterea pe care Bunul Dumnezeu ne‑o dă prin sfinți, cu puterea din rugăciune, din Sfintele Taine, cu binecuvântarea pe care o primim la Liturghie atunci când auzim «Pace tuturor!». Și să fie milele Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi, cu toți, iar această putere să o împărtășim și celorlalți, spre slava lui Dumnezeu, acum și pururea. Amin!”.
Parte a istoriei Moldovei, Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost zidită între anii 1761 și 1769, având drept ctitor pe Mitropolitul Moldovei, Gavriil Calimachi. Timp de mai bine de un secol, biserica a servit drept catedrală mitropolitană, până la ridicarea ctitoriei mitropoliților Veniamin și Iosif Naniescu. Din acest considerent, a păstrat numele de „Mitropolia Veche”. Din punctul de vedere al stilului arhitectonic, Biserica „Sfântul Gheorghe” se încadrează în barocul constantinopolitan, impresionând până astăzi. La interior, catapeteasma este o adevărată capodoperă, făurită din lemn de tei stucat. După anul 1999, biserica a intrat într‑un amplu proces de refacere și restaurare, la interior fiind pictată în stil neobizantin, iar în pridvor fiind împodobită cu un mozaic ce amintește de aducerea moaștelor Sfântului Andrei la Iași, în anul 1996.