Hramul Sfântului Andrei Șaguna, la Sibiu
Luni, 30 noiembrie 2015, la Catedrala arhiepiscopală din Sibiu a fost oficiată Sfânta Liturghie, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.
Şase arhierei au oficiat Sfânta Liturghie, în ziua de prăznuire a Sfântului Andrei Şaguna, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, alături de preoţi profesori consilieri eparhiali, protopopi şi oaspeţi. Alături de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, s-au aflat Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Între oaspeţi s-au aflat preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, parlamentari, prefectul judeţului, Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, primarul interimar Astrid Fodor, ofiţeri, militari şi alţi invitaţi.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Mitropolitul Irineu, iar la final, Mitropolitul Laurenţiu le-a mulţumit tuturor ierarhilor, preoţilor, invitaţilor şi credincioşilor pentru participarea la hramul din acest an.
Cu această ocazie, a fost lansat albumul omagial dedicat Mitropolitului Laurenţiu la cei zece ani de păstorire, precum şi un prim volum al „Telegrafului Român” transilterat din chirilă, însumând ediţiile din perioada ianuarie-aprilie 1853. De asemenea, s-a prezentat şi un CD cu ediţiile digitizate ale ziarului „Telegrafului Român”.
Mitropolitul Laurenţiu a oferit distincţii pentru mai mulţi clerici şi laici dedicaţi misiunii Bisericii străbune. Sărbătoarea s-a încheiat cu alocuţiunea preşedintelui Academiei Române legată de sărbătoarea naţională de la 1 decembrie, prefaţată de acest mare hram de la Sibiu, iar în cadrul alocuţiunii a fost prezentată alegerea Mitropolitului Laurenţiu ca membru de onoare al Academiei Române.
Sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3504