Pelerinii, cel mai frumos cadou pe care Sfânta Parascheva l-a făcut Iaşului (2008)

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Pelerinii, cel mai frumos cadou pe care Sfânta Parascheva l-a făcut Iaşului (2008)

Iaşul a fost ieri centrul spiritualităţii româneşti. Sute mii de credincioşi din toată ţara s-au aflat în capitala Moldovei pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească prilejuită de sărbătorirea hramului Catedralei mitropolitane din Iaşi şi pentru a se închina la moşetele Sfintei Parascheva şi ale Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată, pe scena special amenajată în faţa Catedralei mitropolitane, de 13 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Trăirea în credinţă a miilor de pelerini care şi-au îndreptat paşii către Iaşi în aceste zile a încununat, astfel, manifestările prilejuite de împlinirea a 600 de ani de la atestarea documentară a oraşului celor şapte coline

Iaşul a constituit ieri centrul spiritualităţii româneşti. Sute mii de credincioşi din toată ţara s-au aflat în capitala Moldovei pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească prilejuită de sărbătorirea hramului Catedralei mitropolitane din Iaşi şi pentru a se închina la moşetele Sfintei Parascheva şi ale Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată, pe scena special amenajată în faţa Catedralei mitropolitane, de 13 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Din soborul de arhierei au făcut parte: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al plaiurilor; IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, IPS Adrian, Arhiepiscop emerit al românilor ortodocşi din Europa Occidentală şi Meridională; PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului; PS Sebastian, Episcopul Slatinei; PS Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord; PS Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor; PS Andrei Făgărăşanul, Episcop - Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului; PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor.

Alături de cei 13 episcopi a slujit un impresionant sobor de preoţi, format din stareţi din mănăstirile Arhiepiscopiei Iaşilor, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi.

Au participat numeroase oficialităţi locale şi centrale, zeci de preoţi şi maici. Întrucât puhoiul de lume a umplut la refuz curtea Catedralei, organizatorii au montat două ecrane imense(unul în curte, lângă Palatul mitropolitan) şi altul pe Strada Ştefan cel Mare şi Sfânt) de unde credincioşii care n-au putut vedea pe scenă slujba, au urmărit-o aici în direct.

"Unitatea poporului nostru român în sfinţenie"

Cuvântul de învăţătură în cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a subliniat importanţa duhovnicească pe care a capătat-o în decursul anilor hramul Sfintei Cuvioase Parascheva care adună pe parcursul a câtorva zile, într-un pelerinaj impresionant, credincioşi din toată ţara şi nu numai. "Sărbătoarea de astăzi este un eveniment care izvorăşte din credinţa, nădejdea şi dragostea poporului român faţă de sfinţii săi. Ea a devenit un fenomen la scară naţională, europeană şi internaţională. Acest lucru mărturiseşte experienţa religioasă a poporului. Astfel, credinciosul nostru ortodox se pregăteşte cu mult timp înainte de această sărbătoare, şi cu grijă deosebită porneşte la drum, în pelerinajul acesta ca să ajungă aici, la Sfânta Parascheva. Înfruntă nenumărate ispite, greutăţi, dar cu gândul că se va întâlni cu sfânta le depăşeşte pe toate acestea. Astfel, sărbătoarea nostră este cu adevărat un fenomen religios care poate să înlocuiască încă multe alte exemple din ţara noastră şi din Europa. Celor care ne-ar întreba dacă în România există ceva bun, le-am răspunde astăzi: <<Vino şi vezi!>>".

În continuare, Înalt Preasfinţia Sa a vorbit pe scurt despre viaţa Sfintei Parascheva, model de sfinţenie, smerenie şi dăruire totală pentru Hristos. Pornind de la exemplul Sfintei Parascheva care s-a retras din această lume într-o mănăstire, unde zi şi noapte şi-a alcătuit frumuseţea desăvârşită a chipului său, prin meditaţia neîncetată la poruncile lui Dumnezeu, IPS Irineu a menţionat că s-ar putea spune astfel că omul se aseamănă cu ceea ce el meditează profund.

"Aşadar, îndreptându-se spre Dumnezeu, rugându-se zi şi noapte, Dumnezeu a prins chip în ea şi într-adevăr ea s-a arătat aşa cum spune Sf. Ap. Pavel: <<Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine>>. Făcându-se una cu Hristos, a avut mintea lui Hristos, înţelepciunea lui Hristos, cugetarea lui Hristos şi orice faptă a ei, orice vorbă a Sfintei Parascheva izvora din înţelepciunea divină".

Mitropolitul Olteniei a vorbit apoi despre viaţa Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului, învăţând că cinstind sfinţii şi pe Dumnezeu, "noi arătăm unitatea poporului nostru român în sfinţenie, în dragoste, în experienţă duhovnicească, într-o experienţă vrednică de admirat de toate popoarele şi considerată ca fenomen religios al poporului român".

"Pentru familie se cuvine a sacrifica absolut totul în viaţă"

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Teofan a vorbit credincioşilor despre însemnătatea istoriei cunoscute a cetăţii Sfintei Parascheva, precum şi despre faptul că anul acesta se împlinesc 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului, ale cărui moaşte au fost aduse anul acesta la Iaşi. "Sf. Nifon, ne spune, în primul rând că cel mai important lucru în această lume este familia care constituie speranţa, pe de o parte, sau dezastrul naţiunii noastre, pe de altă parte; speranţa prin naşterea de prunci şi dezastrul prin nenaşterea de prunci. Pentru apărarea familei, Sf. Nifon a fost alungat pentru a treia oară din scaunul de arhiereu. A preferat să plece în surghiun decât să-şi calce glasul conştiinţei, decât să nu urmeze calea Evangheliei, mărturisind că pentru familie se cuvine a sacrifica absolut totul în viaţă; căci dacă ai familie, ai şi ţară, ai şi biserică, ai şi trecut, ai şi viitor", a subliniat Mitropolitul Teofan.

În continuare, IPS Irineu a prezentat mesajul PF Părinte Patriarh Daniel, transmis la această mare sărbătoare (mesaj publicat integral în Ziarul Lumina în ediţia din 14 octombrie).

Mitropolitul Teofan a mulţumit pentru gândurile transmise de Patriarhul României, precum şi tuturor celor care s-au aflat în aceste zile la Iaşi - ierarhi, preoţi, personalităţi, pelerini - pentru a încununa sărbătoarea celei care ne ocroteşte. 

De asemenea, gândurile de gratitudine ale Mitropolitului s-au îndreptat şi către toţi ostenitorii care au pus umărul la organizarea manifestărilor de la Iaşi, dar şi către Jandarmeria Iaşi care a mobilizat 500 de jandarmi, pentru a supraveghea ordinea şi buna desfăşurare a acestui eveniment.

La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a citit rugăciunea de dezlegare, după care Grupul "Ascetica Toacă" din oraşul Victoria, judeţul Braşov a prezentat un concert de toacă. (Narcisa BALABAN)