Hramul Sfintei Parascheva: Toată suflarea în duh de rugăciune la „Calea Sfinților”

Arhiepiscopia Iaşilor

Hramul Sfintei Parascheva: Toată suflarea în duh de rugăciune la „Calea Sfinților”

Bucurie și mărturisire pentru miile de pelerini veniți la Hramul Sfintei Parascheva! În această seară a avut loc procesiunea „Calea sfinților”, unde racla cu moaștele Sfintei a fost purtată pe umeri prin centrul Iașului. Mii de oameni cu lumânări și flori în mână s-au rugat Cuvioasei și au intonat cântări închinate Sfintei Parascheva, iar la final sfintele moaște au fost reașezate pe baldachinul special amenajat.

Procesiunea „Calea Sfinților” – devenită o tradiție în cadrul manifestărilor dedicate hramului Sfintei Parascheva – a adunat mii de oameni pe străzile municipiului Iași. Sute de clerici, monahi și monahii, militari și pelerini au adus prinos de recunoștință și s-au rugat Sfintei în pelerinajul desfășurat în centrul cetății. În continuare, s-a ieşit pe poarta principală a Ansamblului Mitropolitan, s-a mers pe strada I. C. Brătianu și s-a oprit la Maternitatea Cuza-Vodă. În dreptul spitalului, s-a făcut o primă oprire și s-au citit rugăciuni pentru persoanele internate. Procesiunea a continuat spre Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit”, unde s-a făcut cea de-a doua oprire, după care s-a mers pe strada Costache Negri, până în dreptul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, unde a avut loc cea de-a treia oprire. Pelerinajul a continuat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, oprindu-se Catedrala Mitropolitană.

În cadrul procesiunii a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

„Calea Sfinților” a fost „luminată”, ca în fiecare an, de militarii Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, care au însoţit sfintele moaşte, purtând torţe aprinse în mâini. Totodată, fanfara militară a Garnizoanei Iaşi a participat alături de soldații și credincioșii prezenți la manifestare.

„Nădăjduim în faptul că sfinții ne vor inspira ca privirile noastre să nu rămână în exclusivitate îndreptate spre pământ, ci orientați spre înălțimea cerului să înțelegem ceea ce înțeleg pelerinii: că nu trăim doar pe pământ, ci și în cer, nu respirăm doar în timp ci și în eternitate. Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!” ne-a mărturisit Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.

Peste 48.000 de pelerini s-au închinat de la începutul Hramului Sfintei Parascheva și până acum. În continuare, credincioșii sunt așteptați să participe la slujba Privegherii oficiată în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon și a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, ce are loc la Catedrala Mitropolitană de la ora 21.00.

Citește despre: