Sfântul Apostol Petru le reamintește fiilor săi duhovnicești că Hristos ne-a chemat să devenim sfinți în toată purtarea, căci este scris „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt”[1].

Noi suntem copiii ascultării și nu trebuie să ne potrivim după poftele de dinainte, din vremea neștiinței noastre. Trebuie să ne petrecem viața în teamă de Dumnezeu, știind că nu am fost răscumpărați cu lucruri trecătoare, ca aurul sau argintul, din viața deșartă, lăsată de la părinți, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat și neprihănit[2]. El scrie: „voi sunteți seminție aleasă[3], preoție împărătească, neam sfânt[4], popor agonisit de Dumnezeu[5], ca să vestiți în lume bunătățile[6] Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2, 9)

De asemenea, trebuie să cerem curaj dacă este voia Lui ca noi să suferim. De aceasta Hristos a devenit pildă pentru noi în toate acestea, după cum zice dumnezeiescul Petru: „Căci spre aceasta ați fost chemați, că și Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să pășiți pe urmele Lui” (I Petru 2, 21). Căci El, „a purtat păcatele noastre[7], în trupul Său, pe lemn,pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății: cu a Cărui rană v-ați vindecat[8]. Căci erați ca niște oi rătăcite[9], dar v-ați întors acum la Păstorul și la Păzitorul sufletelor voastre” (I Petru 2, 21-25). Căci „e mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să pătimiți făcând cele bune, decât făcând cele rele” (I Petru 3, 17).

El îi îndeamnă pe creștini să nu mai trăiască timpul care a mai rămas de trăit după poftele oamenilor, ci după voința lui Dumnezeu[10]. Dumnezeu ne va încerca prin foc[11].

El îi avertizează pe fiii lui duhovnicești să fie atenți la diavolul care încearcă să ne înghită. Ne cheamă să fim treji, priveghind în rugăciune, evitând întrebările nebunești și supunându-ne preoților. „Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia stați împotrivă, tari în credință, știind că aceleași suferințe îndură și frații voștri în lume. Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El Însuși, după ce veți suferi puțină vreme, vă va duce la desăvârșire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiți” (I Petru 5, 8-10).

În scrierile evanghelice și apostolice, pasajele din proroci atârnă prea greu pentru ca să mai aibă îndoieli vreunul din cititorii lor. Mai mult, toți evangheliștii și apostolii aveau obiceiul de a menționa legea și pe proroci când scriau: „Avem cuvântul prorocesc mai întărit, la care bine faceți luând aminte, ca la o făclie ce strălucește în loc întunecos, până când va străluci ziua și Luceafărul va răsări în inimile voastre, aceasta știind mai dinainte că nici o prorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia; pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1, 19-21).

În cea de-a doua sa epistolă, Sfântul Petru prorocește că „în zilele cele de apoi, vor veni,cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor” (II Petru 3, 3). „Cerurile deacum și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua judecății și a pieirii oamenilor necredincioși. Și aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiților, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui[12]. Deci dacă toate acestea se vor desființa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblați întru viață sfântă și în cucernicie, așteptând și grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi așteptăm, potrivit făgăduințelor Lui, ceruri noi și pământ nou[13], în care locuiește dreptatea[14]. Pentru aceea, iubiților, așteptând acestea, sârguiți-vă să fiți aflați de El în pace, fără prihană și fără vină. și îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiți-o drept mântuire, precum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel după înțelepciunea dată lui, cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3, 7-16).

(Sinaxarul mare al lunii iunie, Editura Doxologia, Iași, 2015)