chemare

Să răspundem chemării lui Dumnezeu!

Fraţii mei, nu există oameni mai fericiţi decât cei care moştenesc Împărăţia Cerurilor.

Sufletul meu Te caută, Doamne!

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu nu mai poate fi mulțumit cu nimic de pe pământ, ci, ca un prunc care s-a pierdut de mama sa, se avântă necontenit spre Domnul.

Religia creştină îl preschimbă şi îl tămăduieşte pe om

Dacă cineva nu înţelege adâncimea religiei şi nu o trăieşte, religia sfârşeşte prin a deveni boală, şi încă una înfricoşătoare. Atât de înfricoşătoare, încât omul îşi pierde stăpânirea propriilor fapte, devine nehotărât şi slab, este plin de chinuri şi de frământări, şi este purtat de duhul cel rău. 

Dacă Hristos a biruit lumea şi noi suntem chemaţi la aceasta

„Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Dacă El a biruit lumea, aceasta înseamnă că El S-a făcut ca om mai presus de lume. Şi oricine crede întru El, biruind „legea păcatului care este în mădularele noastre” (Romani 7, 23), se face asemenea Lui, mai presus de lume.

Cum ar putea femeia de astăzi să o aibă ca model pe Maica Domnului?

Maica Domnului a devenit Maica Domnului născându-L pe Domnul Hristos, născându-L pe Dumnezeu-Omul. Eu devin ca Maica Domnului născându-L pe Hristos în mine. Eu Îl primesc în mine prin Botez, Îl mănânc prin Sfânta Împărtășanie și pe urmă zic: „Trăiește Tu, privește Tu, gândește Tu, vino Tu în gândurile mele!” El Se naște în mine și eu Îl nasc și în alții. Cineva văzând cum sunt eu și văzând că Hristos este viața mea, va dori și el această Viață! Se naște Hristos și în el. Și, pe măsură ce eu Îi dau atenție lui Hristos din mine, eu devin ca Maica Domnului când L-a avut înăuntru, ca o mamă. 

Mănăstirea nu este o fugă de responsabilitățile vieții, ci o chemare dumnezeiască

Mănăstirea nu este aşa cum îţi închipui tu: „mănăstire liniştită, rugăciune, împlinire senină a ascultărilor”. Aceasta este o viaţă maşinală. Nici nu-ţi închipui tu prin ce războaie şi ce ispite au de trecut cei ce au păşit în această arenă a vieţii duhovniceşti!

Sfințenia nu este o virtute a omului, ci un dar al Duhului Sfânt, la care toți suntem chemați

Cei ce se împărtășesc, la măsuri diferite, de sfințenia lui Dumnezeu sunt numiți de Apostolii Domnului „sfinți”. Nimeni nu este îndepărtat de la chemarea vieții celei sfinte, care are felurite măsuri și chipuri de petrecere. De vreme ce Harul lui Dumnezeu ce sălășluiește în sfinți se revarsă și asupra trupului, precum și a întregii făpturi necuvântătoare, și trupurile lor se sfințesc, după cum și locurile unde au petrecut sau au fost îngropați au într-însele harul lui Dumnezeu. Câți se fac părtași energiei-lucrării îndumnezeitoare a lui Dumnezeu devin temple ale Duhului Sfânt, oricare ar fi locul unde își săvârșesc petrecerea și slujirea, indiferent de îndeletnicirea sau de chipul viețuirii lor.

„Pantoful mi se lipise de asfalt! Puteam să merg uşor înapoi spre biserică, dar nu puteam să mă îndepărtez de ea!”

Arată-I lui Dumnezeu buna ta dispoziţie, „aprinde culoarea verde” la intrarea inimii tale, şi vei vedea degrabă prezenţa lui Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască (I Timotei 2, 4).

Și tu ești ales între aleși

Transformarea lăuntrică depinde de deschiderea inimii noastre faţă de adevărul înţeles. Iar această deschidere depinde întotdeauna de noi.

Viaţa călugărului este durere amestecată cu bucurie

Când harul lui Dumnezeu vine asupra cuiva spre a merge la mănăstire, acela fuge imediat la mănăstire şi nu mai are nevoie de sfaturi.

Pagini