chemare

Noi punem început pocăinţei, iar Dumnezeu o desăvârşeşte

Noi punem început pocăinţei, iar Dumnezeu o desăvârşeşte! Omul face un pas, iar Dumnezeu face mii de paşi! Însă, pentru ca Dumnezeu să facă aceşti mii de paşi, va trebui ca noi să-l facem pe primul.

„Pantoful mi se lipise de asfalt! Puteam să merg uşor înapoi spre biserică, dar nu puteam să mă îndepărtez de ea!”

Arată-I lui Dumnezeu buna ta dispoziţie, „aprinde culoarea verde” la intrarea inimii tale, şi vei vedea degrabă prezenţa lui Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască (I Timotei 2, 4).

La finalul postului, s-a schimbat ceva în noi?

Să nu judecăm pe nimeni: nici pe cel ce a postit, nici pe cel ce n-a postit, nici pe cel ce a postit mult, nici pe cel ce a postit puţin; fiecare după puterea lui. Important va fi să vedem, în finalul postului, dacă s-a schimbat ceva în noi.

Pericopa smochinului neroditor – omul și răspunsul său la chemarea lui Dumnezeu

Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaşte soroace şi pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul şi el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemărilor cereşti.

Soțul și soția – chip al Sfintei Treimi în Taina Căsătoriei

Prin perihoreză, fiecare dintre Persoanele dumnezeieşti locuieşte în lăuntrul celeilalte, prin darul chenotic, în Fiinţa cea una. Această absolută unitate de fiinţă dezvăluie tot mai profunda diversitate absolută a celor trei Persoane.

Ce răspunzi când te cheamă Hristos?

De data aceasta, când Fecioara L-a întrebat pe Iisus dacă ar dori să se căsătorească cu Ecaterina, El a răspuns: „O, da! Căci acum ea este cu adevărat frumoasă!”.

Părintele Cleopa, pe când era copil bolnav, a fost dăruit de mama sa Maicii Domnului

În pruncie, fiind bolnav și în pericol, a fost dăruit de mama sa Maicii Domnului: „Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu, care este bolnav. Fă ce ştii tu cu el!”. Din copilărie, în fiecare sărbătoare mergea la biserică împreună cu fraţii săi, făcea sute de metanii, postea mult şi învăţase pe de rost multe rugăciuni şi Acatistul Bunei Vestiri, pe care îl rostea zilnic în cinstea Maicii Domnului.

Există „aleși” care au o „înclinație” specială pentru viața duhovnicească sau monahism?

Ceea ce Dumnezeu încununează nu e darul Lui, ci alegerea noastră liberă, faptul că alegem de la noi înșine să facem binele, nu constrânși de vreun har, ci numai din voie liberă. Și această voie și alegere libere sunt răsplătite de Dumnezeu ca faptă bună.

Sfințenia nu este o virtute a omului, ci un dar al Duhului Sfânt, la care toți suntem chemați

Cei ce se împărtășesc, la măsuri diferite, de sfințenia lui Dumnezeu sunt numiți de Apostolii Domnului „sfinți”. Nimeni nu este îndepărtat de la chemarea vieții celei sfinte, care are felurite măsuri și chipuri de petrecere. De vreme ce Harul lui Dumnezeu ce sălășluiește în sfinți se revarsă și asupra trupului, precum și a întregii făpturi necuvântătoare, și trupurile lor se sfințesc, după cum și locurile unde au petrecut sau au fost îngropați au într-însele harul lui Dumnezeu. Câți se fac părtași energiei-lucrării îndumnezeitoare a lui Dumnezeu devin temple ale Duhului Sfânt, oricare ar fi locul unde își săvârșesc petrecerea și slujirea, indiferent de îndeletnicirea sau de chipul viețuirii lor.

Cufundarea (baptismos) – sens şi practică

Prin cele trei cufundări și scoateri ale copilului se mărturisește credința în Sfânta Treime, afundarea închipuind moartea Domnului Hristos și înmormântarea Sa, iar scoaterea din apă învierea Lui din morți și renașterea omului la viața cea nouă, nepătimitoare și fără de prihană, curățită prin apa cea mântuitoare.

Pagini