„Iar facerea de bine şi întrajutorarea să nu le daţi uitării!”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Iar facerea de bine şi întrajutorarea să nu le daţi uitării!”

Paraclisul Mitropolitan Sf. Nicolae Domnesc în parteneriat cu Fundaţia Medicală Providenţa şi Fundaţia WorldVision România au împărţit daruri, alimente şi îmbrăcăminte la 20 de familii cu 66 de copii, au identificat persoanele cu probleme de sănătate dintre aceştia, oferindu-le servicii medicale şi medicamente gratuite.

Paraclisul Mitropolitan Sf. Nicolae Domnesc în parteneriat cu Fundaţia Medicală Providenţa şi Fundaţia WorldVision România a iniţiat un proiect de sprijin pentru copii numit „ Iar facerea de bine şi întrajutorarea să nu le daţi uitării!”  cu ocazia sărbătoririi Sf  Ierarh Nicolae. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în dimineaţa zilei de 5 decembrie,  Pr. Constantin Naclad coordonatorul Paraclisului Mitropolitan Sf. Nicolae Domnesc, alături de angajaţii Bisericii,  o echipa medicală a Fundaţiei Medicale Providenţa formată din medic, asistent medical şi asistent social şi angajaţi ai Fundaţiei WorldVision România s-au deplasat în satul Broşteni, comuna Vlădeni, judeţul Iaşi unde cu sprijinul preotului paroh Ovidiu Mancaş şi al asistentei sociale Ciobanu Mihaela de la primăria comunei au împărţit daruri, alimente şi îmbrăcăminte la 20 de familii cu 66 de copii, au identificat persoanele cu probleme de sănătate dintre aceştia, oferindu-le servicii medicale şi medicamente gratuite.

Frumos aşezaţi la rând, lustruiţi  pantofii copiilor aşteptau la rând cu nădejdea că Sf. Nicolae va trece şi pe la casele lor. «Bucuria din ochii lor a însemnat pentru noi sărbătorirea hramului bisericii noastre. Vom merge la slujba vecerniei în această seara cu mult mai luminaţi sufleteşte. Să ne ferim a-i judeca, a-i nedreptăţi pe cei care din diverse împrejurări au ajuns aşa,  să-i ajutăm căci aşa cum frumos spunea Părintele Galeriu « nu ştii care din ei e Hristos ». Numai  împreună vom putea face lucruri mari», a spus pr. Constantin Naclad.

Dr. Alina Miclescu, medic specialist Medicină Internă în cadrul Fundaţiei Medicale Providenţa a evidenţiat necesitatea urgentă a reluării unor astfel de acţiuni, starea de sănătate a multora dintre cei vizitaţi din astfel de zone fiind una îngrijorătoare.

Pe lângă îmbrăcăminte, dulciuri şi alimente de bază fiecare familie a primit produse de curăţenie, detergent, săpun, paste şi periuţe de dinţi pentru că menţinerea curăţeniei corpului constituie o condiţie esentială pentru păstrarea sănătăţii.

Citește despre: