Aproape de poalele munţilor, într-un sătuc, trăiau două fete, Ileana şi Măriuca. Prietene din copilărie, ele erau deosebite mult una de alta. Deopotrivă de voinice, de vrednice şi de cuminţi, pe când una lucra posomorâtă, parcă tot ningându-i şi plouându-i, cealaltă facea totul cântând, cu fața luminată de voie bună, ca şi când toată lumea era a ei.

Fiind amândouă foarte sărace şi din familii împovărate, cu mulţi copii, munceau pe unde puteau. Odată, lucraseră toată săptămâna la cules de fructe. Drept plată, pentru munca lor, au primit câte un coş cu mere și, pentru a mai acoperi nevoile și lipsurile din gospodăriile lor, s-au hotărât să le vândă în orașul cel mai apropiat.

Cu coșurile pe cap, mergeau pe drumul pietros de munte fiecare purtându-și povara în felul ei: Măriuca oftând și gemând, Ileana cântând de răsunau văile. De la o vreme, Măriuca n-a mai putut răbda veselia Ilenei și, supărată, i-a spus:

-Mă mir cum mai poți cânta, Ileano, pe drumul acesta ce-ți sângeră picioarele la tot pasul și cu o greutate așa de mare pe cap!

-Nu mă plâng, ci cânt, Măriuco, și nu mi se pare că-i drumul lung și greu, nici că-i povara mare, fiindcă la plecare am pus în coșul meu o iarbă de preț care ușurează greutatea și scurtează calea.

-Așa prietenă mi-ai fost, c-ai știut un leac și m-ai lasat totuși să mă trudesc atât?, i-a spus Măriuca supărată și hotărâtă să fie atentă la descărcatul coșului Ilenei, pentru a cunoaște și ea iarba prețioasă, ca s-o întrebuințeze altădată.

Au ajuns la oraş şi au descărcat amândouă coşurile. La ieşirea din prăvălie, Măriuca, ce fusese numai ochi şi nu văzuse în coşul Ilenei nici un fel de iarbă, a izbucnit:

-Ţi-ai bătut joc de mine, Ileano. Abia acum am văzut cât de prietenă îmi eşti.

-Nu, draga mea, n-am râs de tine şi nu te-am minţit. În coşul meu am pus un fel de iarbă pe care tu nu ai putut s-o vezi, pentru că ea nu creşte nici în grădini, nici pe câmpii, ci în inimile noastre. Ea se numeşte «Răbdare» şi numai ea ne poate uşura greutăţile, oricât de mari ar fi.

Măriuca a priceput abia acum ceea ce nu înţelesese, a mulţumit Ilenei pentru învăţătura ce i-a dat şi prietenia lor a devenit tot mai strânsă.

(Flori în calea tineretului, Editura Sf. Mina, Iași, 2008, p 36)