Iași: Concert de colinde, cu un repertoriu folcloric vechi din mai multe țări ortodoxe, susținut de Ansamblul „Floralia”
Vinerea viitoare, 15 decembrie, începând cu ora 19.00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, va avea loc Concertul de colinde tradiționale românești și balcanice al Ansamblului „Floralia”, dirijat de Irina Zamfira Bucescu-Dănilă. Ca element de noutate, evenimentul va cuprinde cântări dedicate Nașterii Domnului atât din folclorul vechi românesc, cât și din repertoriul țărilor ortodoxe din zona Balcanilor, dar și din Ucraina.
Spectacolul este organizat în cadrul stagiunii Universității Naționale de Arte „George Enescu”, în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții din Iași, cu intrare liberă, iar repertoriul concertului va fi unul original, cuprinzând colinde vechi preluate din culegeri de folclor românesc, dar și din tezaurul folcloric al popoarelor ortodoxe din vecinătate: Bulgaria, Serbia, Macedonia de Nord, Ucraina și Grecia.
Ansamblul vocal-instrumental „Floralia” al specializării Muzică Religioasă, din cadrul Facultăţii de Interpretare, Compoziţie și Studii Muzicale Teoretice a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, are ca obiectiv principal promovarea, în țară și peste hotare, a muzicii vechi, a folclorului românesc autentic, cu certă valoare de patrimoniu național și universal. Formaţia s-a remarcat prin participări la festivaluri naționale și internaționale (Ucraina și Republica Moldova).
Cei care doresc să afle mai multe informații despre concert, sunt rugați să acceseze acest link.
***
Repertoriul concertului:
Catavasia I la Nașterea Domnului, Hristos se naște, slăviți-L!, glasul I Pa, în trei variante: „din vechime” notată de Ioan Zmeu, pe scurt – variantă tradițională în limba greacă și în limba română de Ștefan Popescu
Sculați, sculați, boieri mari – colind din Bucovina (culegere Alexandru Voevidca, Folclor muzical din Bucovina, vol. I, Lidana, Suceava, 2015)
După dealul cela mare – colind din Bucovina (culegere A. Voevidca)
Мари моме, малка моме / Fată dragă, mică fată, Разсърди са лудо младо / Supărat e tânarul și Стани, стани нине, нине господине / Scoală, scoală gospodare – colinde tradiționale din Bulgaria (regiunea Shumen)
O, sermana lozioară – colind din Bucovina (culegere A. Voevidca)
Божић, Божић, благи дан – Crăciun, Crăciun, zi blândă – colind traditional din Serbia
Bună vreme, boieri mari – colind din Bucovina (culegere A. Voevidca)
Три цареви од Персија / Trei regi din Persia – colind tradițional din Macedonia de Nord
Άναρχος Θεός καταβέβηκεν / Pogorât-a Dumnezeu Cel fără de început – colind bizantin din Grecia
Καλησπερίζω φέρνοντας / Dau bună seara, aducând – colind tradițional din Insula Hios, Grecia
Щедрий вечір / Seară generoasă de Bohdan Sehin – colind din Ucraina
Добрий вечір тобі / Bună seara și ție, aranjament de K. Stetsenko – colind din Ucraina
Gana Ganele – cântec de stea din Bucovina (culegere A. Voevidca)
D-icia peste vale – colind din județul Arad (culegere Sabin Drăgoi, 303 colinde cu text și melodie, Scrisul Românesc, Craiova, 1925)
În seara de Sfânt Vasile, Mâine Anul se-nnoiește și Într-o zi de sărbătoare – colinde tradițional de Anul Nou din Muntenia (culegere G. Breazul)
Jocul caprei (Bucovina)
La mulți ani (aranjament coral de Nicolae Gîscă)
Percuție: Ioan Nechita; kanon: Ștefan Ilie Graur și Tatiana Ilieaș; vioară Petronela Dârțu, Nina Munteanu și Diana Gațcan; fluier: diacon Daniel Popa, Silviu Cristea.