Iaşul spune „Bun venit!“ pelerinilor (2010)
Aproximativ un milion de pelerini sunt aşteptaţi să se închine în această săptămână la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi la cea a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Programul religios este completat, ca în fiecare an, de manifestările culturale, sportive, de divertisment şi comerciale prilejuite de sărbătorile urbei. Cu această ocazie, mai multe străzi din Iaşi sunt închise circulaţiei rutiere, pelerinilor le-a fost rezervat un traseu special, iar Primăria Iaşi le oferă pelerinilor ceai şi cazare în corturile amplasate în parcarea din faţa Teatrului Naţional.
Pelerinii care vin în aceste zile la Iaşi să se roage şi să atingă sfintele moaşte ale maicii noastre Parascheva şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul vor primi asistenţă şi din partea autorităţilor locale. Oaspeţii urbei pot înnopta în corturile amplasate de Primăria Iaşi în parcarea din faţa Teatrului Naţional şi vor primi ceai cald pe strada Crişan, timp în care îşi vor aştepta rândul la sfintele moaşte.
De asemenea, pentru buna desfăşurare a evenimentelor prilejuite de sărbătoarea oraşului, pe mai multe străzi din municipiu se circulă în regim special, în funcţie de necesităţi mai multe artere urmând să fie închise.
Astfel, în perioada 7.10.2010, ora 10°°-18.10.2010, ora 12°° se închide str. Sarmisegetuza, tronson cuprins între Pod Cerna şi bd. Dacia, în funcţie de necesităţi;
- perioada 9.10.2010, ora 24°°-17.10.2010, ora 24°° se vor închide, în funcţie de necesităţi, străzile Col. Langa, G. M. Cantacuzino, Cloşca, Petru Movilă, stradela Uzinei, Morilor, Ipsilanti, total sau parţial, pentru pelerini;
- perioada 10.10.2010, ora 22°°-18.10.2010, ora 12°° se închide str. C. Negri între intersecţia cu str. Armeană şi str. Bărboi (blocuri);
- perioada 10.10.2010, ora 22°°-18.10.2010, ora 12°° - strada Bărboi, sector cuprins între aleea de la blocuri (parcare spate BRD) şi str. E. Doamna, este deschisă circulaţiei în ambele sensuri;
- pe data de 14.10.2010 între orele 16°°-22°° se închid str. Palat şi str. A. Panu, în funcţie de necesităţi, pentru spectacolul de pe esplanada Palatului Culturii; tot pe această dată se închide şi b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt;
- 17.10.2010 între orele 8°°-13°° se închide circulaţia pe str. Cuza Vodă, tronson cuprins între str. G. Enescu şi str. Sărărie, inaugurare Proiect Golia.
Autocarele pelerinilor vor fi parcate pe b-dul Mangeron, tronson cuprins între Podu Roş şi b-dul Tudor Vladimirescu, şi pe Splai Bahlui mal Stâng, tronson cuprins între Palat şi Pod Cantemir.
Primăria Iaşi aminteşte că locurile de parcare şi traseele pentru pelerini vor fi folosite doar pentru cei care sosesc în Iaşi în grupuri organizate.
Locuri de parcare:
Zona Costache Negri - Parcare Bărboi;
Hala Centrală - Parcare Bărboi;
Str. A. Panu;
Str. Palat - Trotuar strada Palat partea dinspre ansamblul Palas;
Trotuar Sala Sporturilor (în faţă);
Str. Gh. Ghibănescu;
Str. A. Lăpuşneanu - Parcare Romtelecom;
B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt:
- parcare Teatrul Naţional;
- parcare A. Bârsescu.
Traseu pelerini
- dinspre zona Vaslui, Albiţa, Tomeşti: şos. Bucium - str. Bucium - Bd. Metalurgiei - bd. D. Mangeron - cu parcare pe bd. Mangeron şi parcările aferente facultăţilor;
- dinspre Holboca: bd. Metalurgiei - bd. D. Mangeron - cu parcare pe bd. Mangeron şi parcările aferente facultăţilor;
- dinspre Leţcani: DN 28 - şos. Moara de Foc - Gară - bd. N. Iorga - Gara Nicolina - bd. D. Cantemir - Splai Bahlui Stâng - str. Ipsilanti - parcare pe Splai Bahlui Stâng între Pod Cantemir şi str. Ipsilanti
- dinspre Popricani, Cârlig: bd. C. A. Rosetti - str. Cucu - Parcare "24 Ore";
- dinspre Breazu: bd. Carol I - bd. Independenţei - Parcare "24 Ore" şi Romtelecom;
- dinspre Ciurea: şos. Nicolina - Podu Roş - Splai Bahlui Drept - bd. T. Vladimirescu - bd. D. Mangeron - cu parcare pe bd. Mangeron şi parcările aferente facultăţilor.
Trenuri suplimentare spre Iaşi
De sărbătorile Iaşului CFR Călători a suplimentat numărul trenurilor, potrivit unui comunicat. Astfel, trenul accelerat 1661 Bucureşti Nord - Iaşi, cu plecare la ora 22.00 şi sosire la 5.09, circulă zilnic în perioada 10/11.10-14/15.10.2010. Tot în aceeaşi perioadă vor circula zilnic şi următoarele legături: trenul accelerat 11662 cu plecare din Iaşi la 16:30 şi sosire la Bucureşti la ora 23:48, acceleratul 11664, cu plecare din Iaşi la 21:35 şi sosire în Bucureşti Nord la ora 4:35.
De asemenea, Regionala CFR Călători Iaşi a mai anunţat publicul călător că legătura tur-retur Iaşi-Vatra Dornei va fi asigurată de trenurile 1859 şi 1858, garniturile urmând să circule şi în zilele de 13 şi 14 octombrie.
În perioada 10/11.10 - 17.10. 2010, trenurile de rang superior care circulă pe relaţiile Iaşi-Constanţa, Iaşi-Bucureşti N, Iaşi-Galaţi, Iaşi-Timişoara N, Iaşi-Cluj-Napoca şi retur vor fi suplimentate cu vagoane. (Ioana Ştefănescu)