Icoana Maicii Domnului de la Trifeşti, în parohia Orbic
În parohia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Orbic, Protoieria Buhuşi, a avut loc, în perioada 7-9 august, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, pelerinajul "Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia fără de care nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeu". Astfel, a fost adusă din parohia Trifeşti, Protopopiatul Roman, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. "Am dorit ca acest pelerinaj să fie un bun prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărire a credinţei, un izvor de bucurie, iubire şi luminare interioară a credincioşilor. Predicile, rugăciunile, cântările religioase au făcut din acest pelerinaj o lucrare misionară prin care se va manifesta taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi a iubirii oamenilor faţă de Dumnezeu", a spus pr. paroh Gheorghe Bârjovanu, care este şi secretarul Protopopiatului Buhuşi.