Scrisorile reprezintă o imagine nemijlocită a relațiilor dintre oamenii de cultură și, în măsura în care se detașează de stereotipurile inerente genului epistolar, ele sunt mărturii ale timpului lor.
În perspectiva istoriei mentalităților, corespondența particulară a unor personalități publice – cum a fost încă din anii primei tinereți Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist (Episcop-Vicar, Rector al Institutului Teologic, Episcop al Aradului, Mitropolit al Olteniei și Mitropolit al Moldovei și Sucevei), ca și ceilalți ierarhi din acest volum – este cu atât mai semnificativă cu cât este urmarea unor legături sufletești. Corespondența se face ecoul propriilor preocupări cultural-istorice sau a receptării unor programe culturale și reprezintă dovada încurajării de către înalții prelați a muncii intelectuale a preoților și a altor colaboratori.
Rândurile pe care Prea Fericiții Patriarhi Justinian și Teoctist le-au scris manu proprio sau cele ce le-au fost adresate de-a lungul a peste patru decenii de preotul Paul Mihail sunt acea dovadă care completează de visu istoria colaborării unor Înalți Prelați cu cărturarii – slujitori ai Bisericii. Binecuvântarea și acordarea titlului onorific de „avva” a fost considerată de preotul Paul Mihail „suprema distincție pentru activitatea pastorală și cercetarea științifică”. Manifestările de apreciere de-a lungul a două-trei decenii din partea I.P.S. Mitropoliți Antonie și Nestor vădesc semne ale prieteniei cărturărești dintr-o parte și a unei admirații totale din partea preotului către ierarhii săi. (continuarea, pe saitul Editurii Doxologia)