Era foarte smerit, blând, iubitor de osteneală, împăciuitor cu toţi şi întotdeauna împăcat cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu. A contribuit mult şi la înnoirea duhovnicească şi materială a Mănăstirii Robaia, construind chilii, lucrând la grădină, spovedind credincioşi căci, adeseori, rostea aceste cuvinte: „Decât să stau degeaba, mai bine să lucrez degeaba!”.