Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul - Sânzienele ( Drăgaica)  

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul - Sânzienele ( Drăgaica)

De obicei, Biserica sărbătorește ziua morții sfinților, adică ziua nașterii lor pentru viață veșnică. Uneori însă e sărbătorită și ziua de naștere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărțile religioase „Luceafărul“ pentru felul în care pregătește nașterea „Soarelui“, Iisus Hristos.
Sărbătorită în 24 iunie, nașterea cea peste fire a lui Ioan – căci Elisabeta îl aduce pe lume la bătrânețe – pregătește apropiata minune a nașterii din Fecioară. Și în legătură cu această sărbătoare în tradiția noastră populară există mai multe obiceiuri.

23 iunie: Moșii de Sânziene
Puține sunt sărbătorile mari care nu dedică strămoșilor momentul ajunului. În felul acesta funcția integratoare a sărbătorii se realizează pe deplin, morții și viii întâmpină sărbătoarea împreună.

24 iunie: Sfântul Ion de Vară; Sânzienele ( Drăgaica)
24 iunie e altă sărbătoare compusă din straturi. În funcție de zonă, unul sau altul dintre straturi are rolul principal. În Bucovina, de pildă, Sfântul Ion de Vară se bucură de o ținere specială, fiind identificat cu Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui moaște se află la Suceava. Oamenii merg acolo în pelerinaj. Există texte scrise care se referă la minunile acestui sfânt – cum a pedepsit el, pe ecleziarhul care a furat din darul oamenilor pentru biserică. Legende transmise pe cale orală povestesc cum Sfântul era păstor și tatăl lui îl vedea des stând cu privirile pierdute spre cer, rugându-se și râzând. Odată l-a întrebat ce vede, și băiatul i-a spus să-și pună piciorul peste piciorul lui. Atunci tatăl a văzut cerul deschis și pe Dumnezeu ținând în mână tunetul care arată ca un bici împodobit cu flori. În alte locuri, greutatea sărbătorii este dată de relația cu Sânzienele, niște zâne bune care zboară noaptea prin vazduh. Mai ales în noaptea dinspre sărbătoarea lor, sunt foarte generoase: dau noroc pentru holde, pentru sănătate. Devin rele numai dacă le supără oamenii. Sânzâienele sunt simboluri ale dragostei, fertilității, belșugului. Această sărbătoare populară, agrară, mitică vine să contrabalanseze superstițiile în fața Rusaliilor prin celebrarea unor creaturi fantastice aflate de această dată la polul opus, ca ființe ocrotitoare, prietenoase ce invită la bucurie și iubire. Denumirea vine de la numele unor plante cu flori galbene ce cresc prin grădini, livezi, pășuni, fiind simboluri ale Soarelui, luminii, vieții. Aceeași sărbătoare are în Ardeal numele de Sancta Diana, iar în Muntenia cel de Drăgaică (de origine slavă). Principiul călăuzitor este același peste tot: dragostea și concretizarea sa: nunta. Toate manifestarile sunt legate de aflarea ursitului sau a ursitei, a apropierii sau a îndepărtării momentului căsătoriei.
De Sânziene, fetele culeg florile albe sau galbene numite sânziene și își împletesc din ele cununi și cingători. Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri și cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei are cununa lui. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri. Dacă acea cunună se oprește pe acoperiș e semn că o nuntă va avea loc în curând, dacă însă cununa sare dincolo de casă înseamnă că va mai trece ceva timp până la căsătorie. Un alt procedeu este acela în care se aruncă cununile în cireadă. Dacă se vor opri între coarnele unei vite tinere atunci persoana care a aruncat-o se va căsători cu cineva tânăr, dacă, dimpotrivă, va poposi pe creștetul unei cornute mai bătrâne acest lucru denotă că nunta se va face cu o persoană mai în vârstă.
Se spune de asemenea că fetele care îsi pun flori de sânzâiene sub pernă în noaptea dinspre 24 iunie își vor visa ursitul.
De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În această noapte găsești mai ușor iarba fiarelor care descuie lacăte. Sunt mai multe procedee. Unul dintre ele este așa: iei un lacăt, îl legi cu o sfoară și îl târâi după tine prin iarbă, noaptea în câmp. Când auzi că s-a desfăcut, înseamnă că lacătul a dat peste iarba fiarelor. În noaptea de sânzâiene femeile culeg plante medicinale si rostesc descântece. Iar dacă te vei spăla cu roua de pe plante în dimineața acelei zile vei avea chipul frumos și pielea catifelată. De Sânziene este interzis să te scalzi.
În alte locuri din țară, sărbătoarea se numește Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor….După ce a fost Mireasă - Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani. De trei ani are nevoie să se curețe de forțele luminoase cu care s-a impregnat într-o singură zi! O altă variantă de Drăgaică se face cu patru fete, dintre care două îmbrăcate bărbătește.
La românii din Balcani, sărbătoarea se numește Taghiani. Fete, căldări cu apă împodobite cu flori în care s-au pus bijuterii de argint.
Este timpul celor mai frumoase ritualuri, este momentul speranței, al visării, al încrederii în semnele naturii. Frumusetea florilor, căldura soarelui, dorința de a iubi și de a fi fericit, celebrarea tinereții totul face ca sărbătoarea Sânzâienelor să aibă un farmec aparte în peisajul tradițiilor și obiceiurilor românești.

Ultimele din categoria Fotografii artistice

Pe aceeași temă

Citește și