Părintele Constantin Galeriu

Fototecă

Părintele Constantin Galeriu

    • Părintele Constantin Galeriu
      Părintele Constantin Galeriu

      Părintele Constantin Galeriu

Părintele Constantin Galeriu (21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău - † 10 august 2003, București) a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie. S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși, comuna Răcătău, județul Bacău, în familia unor țărani. Urmează școala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman (1930-1938), Facultatea de Teologie din București (1942), doctoratul la Institutul de Teologie Universitar (1960), devenind doctor în teologie în anul 1973. Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, județul Prahova, apoi preot la Parohia „Sfântul Vasile“ din Ploiești (1947-1973), transferat ca „spiritual“ la Institutul Teologic Universitar, București (1973-1974), lector (1974-1977) și profesor titular (1977-1991) la același institut. Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare, a fost întemnițat de mai multe ori în anii 1950 și 1952-1953. Din 1992 este profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea București. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de membru în Grupul de reflecție a militat deopotrivă pentru înnoirea și stabilitatea Bisericii Ortodoxe Române. Fiind slujitor al Bisericii nu s-a angajat în politica de partid pentru a evita o diviziune printre credincioși în pastorație. În 1999 în data de 13 august a primit titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Bacău“, prin hotărârea Consiliului Local nr. 134. Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanți învățați și rugători ai Bisericii Ortodoxe Române. Din 1974 a fost preot paroh al bisericii „Sfântul Silvestru“ din București. În vara lui 1989, este atacat pe la miezul nopții de 8 spre 9 iulie, legat și bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost - chipurile - banii, dar de fapt se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, scrieri subversive împotriva guvernului (deși spiritualitatea și teologia dânsului nu au prea multe în comun cu ordinea socială și politică). Părintele Galeriu s-a purtat exemplar apoi cu agresorii săi, cu milă și înțelegere infinită: „Sărmanii de ei... îmi era milă de ei că își fac păcate...“. Nu de puține ori Părintele Galeriu se descălța pe străzile Bucureștiului și venea desculț acasă, pentru a-și dărui pantofii sărmanilor. A fost ca un sfânt în viață care, desigur, cu cea mai sinceră modestie părintele ar fi refuzat acest calificativ, pe care însă Dumnezeu îl oferă cu bucurie casnicilor Săi.“ A deținut mai multe titluri și funcții: Premiul Senatului Universității din București (1942); Premiul revistei „Flacăra“ (1990); Doctor Honoris Causa al Universității Ecologice din București (1992); Diploma de Onoare a Societății Academice „Titu Maiorescu“ (octombrie 1993). Președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni; membru în Comisia Națională UNESCO; membru fondator și președinte de onoare al Asociației medical–creștine „Christiana“; președinte al Editurii „Harisma“, președinte al Asociației „Sfântul Stelian – copiii străzii“, al Fundației „Elena Doamna“; membru de onoare al Fundației „Memoria“; Președinte executiv al Frăției Ortodoxe Române. Părintele Galeriu este autor a numeroase lucrări și cărți bisericești, între care menționăm: „Război moralei“ în Ortodoxia (iulie 1945); „Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă“ în Ortodoxia nr. 2 (1959); „Mitropolitul Filaret al Moscovei ca teolog“ (1960); „Rabindranath Tagore, poet și filosof indian“ (1961); „Mahatma Gandi – spiritualitatea creștină și problemele vremii“ (1962); „Sensul creștin al pocăinței“ în „Studii teologice“ 9-10 (1967); „Jertfă și Răscumpărare“ (Teza de doctorat 1973); „Preoția ca slujire a cuvântului“ în Ortodoxia nr. 3 (1979); „Maica Domnului povățuitoare“ în Ortodoxia nr. 3 (1982); „Paștele în viziunea ortodoxă“ (1989); „Meditatii la Tatăl nostru“ și la „Fericiri“ (1990); „Chipul Mântuitorului în gândirea lui Eminescu“ în „Studii teologice“ (1991); lucrări în străinătate: „Sacrifice et Redemption“ în „Contact's Revue de l'Orthodoxie“ nr. 3/1976 – Paris; „The Structure of Sacrifice“ în „Sf. Vladimir's Theological Quarterly“ nr.1 – New York (1986). A trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003.
Citește despre: