Numit încă din timpul vieții „Iosif cel Sfânt”, mitropolitul s-a dovedit a fi omul rugăciunii și al smereniei, o continuare a vieții sale ascetice, pe care a îmbrățișat-o încă din copilărie. A lăsat mănăstirea sa dragă, dar nu părăsit viața de mănăstire, chiar dacă se afla în centrul Timișoarei. Viața sa curată a făcut ca Dumnezeu să-i asculte rugăciunile pentru comunitate. Memoria timișorenilor, din neam în neam, a păstrat imaginea unui bătrânel „tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune”.
