Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinți neînvățați, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulți cu fala neamului cel bun al lor cad în adâncul iadului; fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvățați, cu smerenia lor cea îmbunătățită, în mijlocul dumnezeiescului rai se înalță. Așa și acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viață s-a sălășluit în rai.

La început, slujea fraților într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu că oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie și supunere, ostenindu-se în ascultare ziua și noaptea. Rugăciunile și posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri și dese ocări lua. Focul, acest material aprinzându-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeiești și ardea cu inima către Domnul. Fierbând bucatele fraților, își gătea lui masă în împărăția lui Dumnezeu, prin viața sa cea îmbunătățită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a zis: „Fericit este cel ce va prânzi întru împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14,15).

Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare. Și a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: oarecare preot, viețuind în aceeași mănăstire cu dânsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătățile viitoare, cele gătite celor cel ce-l iubesc pe el. Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în rai cu frică și cu bucurie, privind la frumusețile cele negrăite ale raiului celui văzut acolo. A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii sale, umblând, și, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: „Frate, Eufrosine, ce este aceasta? Nu cumva acesta este raiul?”. Răspuns-a Eufrosin: „Așa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este”. Iarăși l-a întrebat preotul: „Dar tu cum te-ai aflat aici?”. Răspunse acest bucătar, Eufrosin: „Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălășluit ca să locuiesc aici, pentru că locașul aleșilor lui Dumnezeu este acesta”. Și a zis preotul: „Nu cumva ai vreo stăpânire peste frumusețile acestea ?”. Și a zis Eufrosin: „Pe cât pot, pe atâta dau dintr-acestea pe care le vezi”. Zis-a lui preotul: „Oare poți să-mi dai mie ceva dintr-acestea ?”. Și i-a grăit Eufrosin: „Cele ce poftești, ia-le cu darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul a arătat cu mâna spre mere și luând Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului, zicându-i: „Primește cele ce ai cerut și te îndulcește”. Și îndată începu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deșteptându-se și în sine venindu-și, socotea că un vis vedenia aceea. Apoi, întinzîndu-și mâna la basma, a găsit merele pe care le-a luat de la Eufrosin în vedenie. Și mirosind bună mirosire dintr-însele, a rămas minunându-se pe pat. Și lăsând merele pe pat, a mers în biserică și a aflat pe Eufrosin în sobor, stând la cântarea cea de dimineață. Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: „Iartă-mă părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine”. Și i-a zis preotul: „Pentru aceasta cu jurământ înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieștilor măriri, ca să nu îndrăznești a spune adevărul”. Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, a zis: „Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ți arate ție în chip văzut răsplătirile aleșilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înștiințeze pe cuvioșia ta prin mine, neînvățatul și nevrednicul, și m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumnezeului meu”. Apoi l-a întrebat preotul: „Și ce mi-ai dat mie părinte, în rai, când am cerut de la tine?”. Răspuns-a Eufrosin: „Ți-am dat ție acele trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sunt, iar nu om”.

Deci, sfârșindu-se utrenia, a adunat preotul pe frați și le-a arătat lor acele trei mere din rai și le-a spus cu de-amăruntul vedenia aceea. Și se umplură toți din merele acelea de negrăită bună mireasmă și de dulceață duhovnicească, și s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse de preot. Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, și nu l-au aflat pe el, pentru că el, ieșind din biserică, s-a tăinuit fugind de slava omenească și cu totul neștiut s-a făcut. Iar unde s-a dus nu este de nevoie a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă. Iar merele acelea le-au împărțit frații între dânșii, și le-au dat spre binecuvântare la mulți, dar mai ales spre vindecare. Citi bolnavi au gustat din ele s-au tămăduit de bolile lor și s-au folosit mult toți de o cuvioșie ca aceasta a Sfântului Eufrosin. Și scriind această minunată vedenie nu numai pe hârtii, ci și pe inimile lor, se întindeau spre nevoințele cele mari și plăcute lui Dumnezeu.

Cu rugăciunile cuviosului Eufrosin, să ne învrednicească și pe noi Domnul sălășluirii raiului. Amin.