„Împărăția lui Dumnezeu cu stăruință multă se dobândește”, le-a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan credincioșilor ieșeni

Arhiepiscopia Iaşilor

„Împărăția lui Dumnezeu cu stăruință multă se dobândește”, le-a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan credincioșilor ieșeni

Astăzi, în Duminica a IV-a din Post (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul), Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iași. La finalul slujbei, în cadrul căreia numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, ieromonahul Arsenie Pohrib, slujitor la Catedrala mitropolitană și secretar la Cabinetul mitropolitan, a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei întru protosinghel.

Slujba arhierească a fost săvârșită pe amplasamentul din fața Catedralei, iar credincioșii prezenți au respectat distanțarea sanitară, ascultând Sfânta Liturghie din mai multe locuri ale incintei mitropolitane.

După citirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit cuvântul de învățătură în care a subliniat că viața omului este un urcuș continuu: „Viața noastră este o mișcare continuă, un urcuș. Creștinul își pune în minte să urce, să depășească anumite obstacole, pentru că Împărăția lui Dumnezeu cu stăruință multă se dobândește. Iar pe această scară pe care noi încercăm a urca avem două bare, de-a dreapta și de-a stânga, de care ne sprijinim. Avem cuvântul Domnului Hristos că totul se împlinește prin rugăciune și prin post. Având așadar postul și rugăciunea de-a dreapta și de-a stânga, ținându-ne și sprijinindu-ne cu putere de aceste două realități duhovnicești, urcăm pe scară. Avem nevoie de hrana Dumnezeieștii Liturghii pentru a urca, avem nevoia de apa Dumnezeieștii Scripturi și a Sfinților Părinți pentru a rămâne statornici și avem dulceața rugăciunii lui Iisus, care îl întărește pe om și face ca drumul său să rămână statornic. Iar dacă cădem, e necesar să avem puterea să ne ridicăm și să o luăm de la capăt”.

În timpul slujbei, au existat și credincioși care s-au închinat la cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, aflate în Catedrala mitropolitană. Rândul a respectat distanțarea sanitară, înșirându-se de-a lungul întregii incinte, iar credincioșii au purtat mască de protecție. De asemenea, la intrarea și la ieșirea din catedrală, au existat puncte de dezinfecție.

Tot astăzi, părintele ieromonah Arsenie Pohrib a fost hirotesit întru protosinghel de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Părintele Arsenie este slujitor la  Catedrala mitropolitană din Iași și secretar la Cabinetul mitropolitan, iar momentan urmează studiile doctorale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, sub coordonarea pr. prof. univ. dr Ioan Chirilă. Absolvent al Seminarului Teologic din Iași, a urmat cursurile Institutului Teologic „Saint Serge” din Paris, iar masteratul la „Saint Serge” și la École Pratique des Hautes Études-Sorbona, Paris.

Citește despre: