Parabola evanghelică a nunții fiului de împărat face parte dintr-o serie de istorioare profetice, pe care Hristos le-a evocat în zilele premergătoare patimilor și jertfei supreme de pe Golgota, jertfă care a avut ca finalitate restaurarea ființială a oamenilor și inaugurarea Împărăției lui Dumnezeu.


„Asemănatu-s-a împărăția lui Dumnezeu omului împărat care a făcut nuntă fiului său“ (Matei 22, 2). Când pronunțăm cuvântul nuntă, în gând ne survin noțiunile de bucurie, banchet, ospăț festiv, petrecere, veselie, fericire etc. Pentru că Mântuitorul Hristos împărăția Sa o asemuiește cu festinul unei nunți pregătite de Tatăl Său, această stare paradisiacă presupune suma tuturor noțiunilor care derivă din iubire, bine și frumos. (...)

Pregătirea pentru nunta cu Împăratul ceresc

În creștinism iubirea este o lege pentru care Hristos S-a întrupat, este un fundament și un liant care adună toate în Tot; ea izvorăște din Dumnezeu, Care este iubire, se revarsă în făpturile zidite după chipul și asemănarea Sa și se reîntoarce integrator, ca rod al împlinirii Evangheliei. Așadar, este o iubire interpersonală, deoarece este un har, o energie, care izvorăște din ființa tripersonală a lui Dumnezeu și se împărtășește persoanelor umane.
Dacă pentru o nuntă organizată în manieră umană trebuie o perioadă îndelungată de pregătire, care înseamnă osteneală, asceză, muncă asiduă, sacrificiu etc., atunci care ar fi fost pregătirea pentru nunta cosmică în împărăția cerurilor a Mirelui Ceresc? Putem doar presupune că aceasta s-a pregătit de Dumnezeu din eternitate. Însă știm că atunci când a venit plinirea vremii, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe Însuși Fiul Său în lume să pregătească ospățul nunții. Acest fapt a însemnat mai întâi predicarea Evangheliei, adică a premiselor de împlinit pentru cei ce voiesc să intre la banchetul nunții cerești, apoi jertfirea Însăși a Mirelui, din care aveau să se ospăteze nuntașii vrednici de festinul ceresc. Să nu uităm că Hristos a început activitatea de pregătire a nunții Sale la o nuntă pământească, cea din Cana Galileii, unde El, Mirele Bisericii, a prefăcut apa în vin, act prin care ne-a arătat că pentru a accede la nunta cosmică trebuie să ne schimbăm total din punct de vedere ființial.

Iubirea supremă, dăruirea totală

Când Dumnezeu Tatăl, la plinirea vremii, a hotărât începerea nunții imperiale, a ordonat slujitorilor Săi să cheme la ospăț pe cei invitați. Trebuie să precizăm faptul că Dumnezeu Tatăl, Care a pregătit din eternitate nunta Fiului Său, prin această însoțire, El, Dumnezeul cerului și al pământului, înțelegea nuntirea Fiului Său cu umanitatea întreagă, dar care era păcătoasă. Sfântul Apostol Pavel, cu rațiunea sa parcă ruptă din rațiunea divină, a perceput acest mister al lui Dumnezeu și, prin Duhul Sfânt, a precizat că „Dumnezeu Tatăl, de dragul nostru, L-a făcut pe El păcat, pe Cel ce n-a cunoscut păcatul, pentru ca întru El să devenim dreptate a lui Dumnezeu“ (II Cor. 5, 21). Iată iubire, iată jertfă supremă, iată dăruire totală pentru celălalt!
Dar cei invitați, potrivit cutumelor, sunt cei mai apropiați, adică membrii poporului ales, în care prima alianță își găsește inserțiunea și începuturile. Însă aceștia, indiferenți, nu răspund nobilei invitații, preferând să rămână la neguțătoria lor. Interesantă alegere: între Dumnezeu și comerț, au ales comerțul. Alegerea celor de demult, din păcate, a revenit mult mai pregnant în zilele noastre. Deci, primii invitați de onoare refuză banchetul împărătesc.

Invitația adresată tuturor

În fața refuzului categoric, precum și în fața comportamentului ostil față de supușii împăratului, trimiși să invite la dineul oficial împărătesc, stăpânul suprem spune slujitorilor săi : „Mergeți dar la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi chemații la nuntă“ (Matei 22,9). Răspântii de drum înseamnă drumuri care vin dinspre toate zările și se intersectează într-un punct anume. Altfel spus: Toate drumurile duc la Dumnezeu, El fiind punctul central al Universului.(...)
Invitația către acești diverși oameni înseamnă că Dumnezeu a dorit să își extindă aria chemării Sale spre cele patru orizonturi ale Cosmosului. Toată firea rațională este invitată la ospățul nupțial al Fiului lui Dumnezeu. Neamurile, unul după altul, ascultă chemarea slugilor stăpânului, adică chemarea apostolilor și a urmașilor acestora, și vin la banchetul nunții fiului de împărat. Printre neamurile care au avut privilegiul să fie chemate să guste din ospățul Stăpânului a fost și binecuvântatul nostru popor român, a cărui etnogeneză se plămădea în acele timpuri și care a crescut prin două mituri fundamentale (Meșterul Manole - creația prin jertfă și Miorița - existența noastră pastorală), pentru ca, în final, să primească inelul logodirii cu Hristosul propovăduit de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. Prin tragismul lor, cele două mituri evocă tocmai lipsa din peisajul lor a unui Dumnezeu Care Se manifestă personal. Manole nu poate zidi casa lui Dumnezeu fără sacrificiul unei vieți umane, care să justifice jertfa supremă a lui Dumnezeu, iar ciobanul moldovean, la moartea căruia participă Cosmosul întreg și a cărui înmormântare îmbracă haina de nuntă, nu poate părăsi locul drag al transhumanței sale fără prezența lui Dumnezeu, Care să suplinească integrator drama sa, oferindu-i existenței sale un alt staul, care nu este din lumea aceasta. Astfel, jertfa și moartea devin pentru poporul nou-născut trepte ale devenirii întru Hristos.

Doar certificatul de botez nu ne asigură mântuirea

Însă printre invitați, spune Evanghelia, s-a strecurat și unul care nu avea haină de nuntă. Cine este acest om, care din păcate, de două mii de ani încoace s-a multiplicat în legiuni. În aparență, face parte dintre invitați, dar care a considerat inutil să îmbrace haină festivă primită la Botez, căci simțămintele sale nu mai erau aceleași ca la început și nu se mai acordau cu cele ale circumstanței. Aici este punctul forte al mesajului lui Hristos, Care a avertizat că „mulți sunt chemați, dar puțini aleși“(Matei 22,14).
Prin urmare, câți astăzi, - ne referim doar la fiii neamului nostru - se mai declară membri ai Bisericii: Mulți! Priviți doar rezultatele ultimelor recensăminte și ale sondajelor de opinie. Mulți! Dar puțini se împărtășesc din ospățul Stăpânului, pentru că au murdărit haina luminată din ziua Botezului. Nu putem participa la banchetul Tatălui ceresc de la nunta Fiului Său, doar având un certificat de botez, fără a avea în suflet roadele Duhului Sfânt.
Participarea la nunta fiului de împărat, din partea noastră, nu înseamnă decât răspunsul afirmativ la întâlnirea cu Dumnezeu și gustarea din rodul viței în Împărăția Sa, așa cum a promis sfinților apostoli la Cina cea de taină. Așadar, nu este doar o simplă prezență, ci o pregătire și o implicare efectivă, o asumare a unei participări teandrice la viața duhovnicească, de aici decurgând importanța hainei de nuntă ca etichetă la un astfel de festin imperial, de o demnitate metamundană, la care dorim să fim convivi.
De aceea, să reflectăm la situația celui exclus din sala nunții și să luăm aminte la faptul că nu putem intra în împărăția lui Dumnezeu doar cu pașaportul de creștin.